Preot Ioan Istrati
Una dintre cele mai întinate de neființă fapte omenești e bătaia cu mâncare. În occidentul decadent care a furat popoare întregi prin colonialism și a condamnat la foame și moarte sute de milioane de oameni, asta e banal, ubicuu parcă. Filme cu cretini care aruncă mâncare: tort, pui, friptură, frișcă. Sunt sigur că ați văzut în filme. Minților imbecile li se pare cool, amuzant, teribil.
E o crimă. Să arunci mâncare pe o planetă în care – vai – un miliard de oameni mănâncă o dată pe zi și în care zeci de milioane MOR de foame este strigător la cer. E Sodoma la pătrat, la cub chiar.
Știu ca suntem o specie lăsată de Dumnezeu să mănânce viață. Nu putem mânca pietre. Trebuie să ne hrănim cu plante și animale pe care le ucidem prin îngurgitare. Mâncăm viața lor pentru viața noastră. E un troc, o neputință, o rânduială inconturnabilă a ființei. Omoară pentru a trăi.
Dar de aici până la a arunca mâncare e mult. Şi noi, popor proaspăt scos din mizeria demonică numită comunism, unde mâncam salam de soia, gheare de pui și pește congelat, avem tendința atavică de a face provizii. De a umple dement farfuria la all inclusive. Și apoi – invariabil – de a arunca. Suntem campioni în estul Europei la aruncat mâncare, pentru că noi cumpărăm prea mult și se strică. E și comoditatea de a lua puțin și des de la magazin. Lene, ce mai…
Ce vreau să spun e că milioanele de tone aruncate anual ar putea hrăni toți săracii care înfometează în liniște. Ceea ce aruncăm ne definește. Ne aruncăm pe noi la gunoi când aruncăm mâncare care ar salva burticile roase de foame ale milionului de copii români care suferă zilnic. Batjocorim creația lui Dumnezeu. Îmi amintesc despre oroarea supremă a unui scelerat care arunca un pui în aer.
Supremația pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin rațiune pe pământ ar trebui să fie asemănare cu Dumnezeu, Iubirea infinită, Sensibilitatea veșnică, Puterea jertfelnică atotstăpânitoare, Înțelegerea deplină, Înțelepciunea cea eternă.
Iar noi, parcă am fost creați de cel rău.
P.S.
Orice mâncare care se apropie de scadență și nu poate fi consumată, dați-o unei familii nevoiașe, unui bătrânel singur, unui bolnav, unui om.
Așa vom fi cu adevărat oameni.
