Mai demult a fost o bătrână care în fiecare dimineață mergea în pădure să adune lemne pentru foc și verdețuri pentru mâncare. Într-o zi, pe când se întorcea, având pe umăr lemnele și în șorț verdețurile, pe drum se întâlnește cu moartea.
– Bună, moarte, dar la cine mergi?, a întrebat-o bătrâna.
– La tine, mătușă, i-a răspuns moartea. Hai, pregătește-te să te iau!
– Mai întâi să merg acasă să las povara și după aceea mă voi pregăti. Dar, ia spune-mi, cum vrei să mă pregătesc?
– Cum vrei tu, a răspuns moartea.
Atunci bătrâna a mers acasă, a aprins focul și a pus să fiarbă verdețurile. Apoi a s-a apucat să frământe pâine, a făcut și covrigei pentru a împărți la săraci. După aceea a așternut masa și aștepta să se coacă pâinile. Atunci i s-a arătat moartea și i-a spus:
– Ei, mătușă, te-ai pregătit?
– Aștept să fiarbă verdețurile, să scot pâinile din cuptor și apoi să mâncăm împreună. Dar nu stai și tu, ca să mănânci cu noi?
– Dar, mătușă, nu ești supărată pe mine că-ți iau sufletul?
– Nu, de ce să fiu supărată? Pentru că oriunde vei duce sufletul meu, voi veni și eu.
– Dar trupul tău unde-l vei lăsa?, o întreabă din nou moartea.
– Ei, asta e treaba mea, a răspuns bătrâna. El îl voi preda lui Dumnezeu ca să mi-l păzească. Nu vezi că punem cruci la morminte?
Verdețurile au fiert, iar pâinile miroseau plăcut din cuptor. Bătrâna a scos pâinea din cuptor și a pus pe masă două farfurii cu verdeață și câteva felii de pâine. Moartea însă părea a fi mâhnită și nu a vrut să mănânce.
– Nu am chef să iau oameni care nu plâng, i-a spus bătrânei.
– Dar, ia spune-mi, ce importanța are dacă omul plânge sau nu?
– Numai atunci oamenii sunt ai noștri, când plâng și se tânguiesc la moartea lor, căci îi duc în iad. Iar când sunt mulțumiți și liniștiți, mi-i ia Dumnezeu și-i duce direct în Rai.
– De aceea ai nume rău, i-a spus bătrâna. Dar mănâncă puțin ca să ți se încălzească sufletul, fă-ți și semnul Crucii, poate vei înceta să mai chinuiești lumea.
Atunci moartea a crăpat de mânie, a sărit în sus și luând-o la fugă a spus:
– Pe tine oricum pierdută te am. Nu știu de ce am stat și am pierdut vremea cu tine.
Și astfel moartea a plecat, iar bătrâna trăiește încă și cine știe câtă vreme va mai trăi, și este fericită și binevoitoare.
Binecuvântarea ei s-o avem, fii mei!
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
