Bilanțuri la sfîrşit de an

Ierom. Savatie Baştovoi

Oamenii au obiceiul de a face bilanțuri la sfîrșit de an înșiruindu-și reușitele și isprăvile. 

De cînd mă țin minte, am avut mereu în minte doar ceea ce nu am făcut și nu am învățat din cele ce mi-am propus. Această trăsătură sufletească a căpătat un sens mai bun atunci cînd am descoperit Biserica și taina spovedaniei

În paradoxul dumnezeiesc, vederea propriei neputințe și înfrîngeri ne înalță, iar pomenirea faptelor bune și a isprăvilor ne prăbușește în zădărnicie. 

Și în acest an nu am isprăvit nimic din lucrarea pe care ar fi trebuit să o lucrez asupra sufletului meu: nu am adăugat nimic nici la virtuți, nici la dragostea pe care am dorit să o revărs asupra tuturor. Prea mult din timpul meu l-am irosit departe de Bunul și Iubitul Dumnezeu. 

Mă rog, dar, să-mi dea Hristos încă un an în care să o iau de la-nceput și Harul Său mîngîietor, și iertarea păcatelor și înțelegerea tuturor celor pe care i-am smintit și față de care sînt vinovat. 

Vă iert și eu și vă iubesc cu dragostea lui Hristos Domnul nostru și Mîntuitorul! 

La mulți ani!

Previous Post

În ultima zi din an este comemorat diaconul Ion Creangă: 134 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui scriitor

Next Post

Rugăciuni de intrare în Noul An

Related Posts
Total
0
Share