Cuviosul părinte Teodor (Cuviosul Teodor Pustnicul, prăznuit la 05 iunie) a fost famen din tinerețe și, lăsând lumea, s-a făcut monah și s-a dus în pustiul Iordanului. Și multe osteneli a suferit, sârguindu-se să placă lui Dumnezeu; și, pentru aceea, a luat de la Domnul darul facerii de minuni. Și având el odată trebuință să meargă la Constantinopol, s-a dus la mare și, găsind o corabie care pleca într-acolo, s-a urcat într-însa. Și când pluteau în cale, li s-a întâmplat de s-a rătăcit corabia în largul marii și li s-a sfârsit apa de băut ce o mai aveau. Pentru aceasta, corabierii și cei din corabie erau în nepricepere și în mare mâhnire. Iar Cuviosul Teodor, sculându-se și ridicând mâinile spre cer, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, Care mântuieste din moarte sufletele omenești. Apoi cu rugăciunea a însemnat apa mării cu semnul Sfintei Cruci și a zis corabierilor: „Binecuvântat este Dumnezeu, luați apă câtă vă trebuie!” și luând ei apă, au gustat și au aflat apa mării prefăcuta din amărăciune în dulceață, ca și cea din râu.
Deci au umplut vasele lor cu apă dulce din mare și toți au preamărit pe Dumnezeu și i s-au închinat starețului până la pământ. Iar Cuviosul Teodor a zis: „Iertați-mă, domnii mei, căci nu s-a făcut pentru mine această minune a Atotputernicului Dumnezeu, ci pentru voi, care v-ați mâhnit că nu aveti apa. Căci văzând Dumnezeu mâhnirea voastra și asteptarea morții, S-a milostivit spre voi și a schimbat amărăciunea mării în dulceața râului”.
După aceasta și corabia a nimerit calea sa, cu rugăciunile acestui sfânt cuvios, și au sosit degrabăă la limanul spre care mergeau. Iar acest părinte Teodor a făcut încă și alte minuni și după aceea s-a mutat la Dumnezeu.
