„Blestemat [este] pământul întru lucrurile tale!” (Facerea 3: 17)
După căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, Dumnezeu a dat pedeapsa. El nu a pronunţat-o însă de îndată, ci după ce a aşteptat mai întâi o perioadă de vreme să vadă pocăinţa lor. Faptul acesta se vede din cercetarea cu care i-a cercetat Domnul pe primii oameni, mergând la Adam şi întrebându-l:„ Unde eşti?” (Facerea 3: 9). Şi, răspunzând Adam că s-a ascuns pentru că este gol, Dumnezeu l-a întrebat iar: „Cine ţi-a spus că eşti gol?” (Facerea 3:11) Dar în loc să se căiască, Adam a preferat să dea vina pe soţia lui. Doar după această cercetare a pronunţat Dumnezeu sentinţa.
Asupra şarpelui, care a slujit de instrument al diavolului, a căzut infinită pedeapsă. Femeia a fost osândită să nască copii în dureri şi să îşi supună totdeauna voinţa ei autorităţii bărbatului ei. Acest fapt nu este însă un blestem, ci o pedeapsă plină de nădejde. Bărbatul a fost osândit să lucreze pământul întru sudoarea feţei lui.
Ce înseamnă însă cuvintele: „Blestemat pământul întru lucrurile tale”. Oare a blestemat Dumnezeu pământul aşa cum l-a blestemat şi pe şarpe, cu blestem nesfârşit? Nicidecum!
Pământul este blestemat numai întru lucrările cele rele ale omului. Din pricina păcatelor omului scoate pământul spini; din pricina păcatului este lipsa de rodire a pământului; din pricina păcatului sunt secete, inundaţii, cutremure, ciume şi lăcuste care devorează tot ce este viu.
Că pământul nu este blestemat independent de lucrările cele rele ale omului se vede din aceea că el rodeşte şi roade bune. Dumnezeu, pentru rugăciunile drepţilor şi sfinţilor lui cunoscuţi şi necunoscuţi, a binecuvântat pururea roadele pământului cele spre trebuinţa vieţii, pe care şi îngerii din ceruri le-au gustat, aşa cum se arată din istoria Părintelui Avraam, primitorul Celor Trei îngeri (Facerea 18: 1-8). Căci cu ce ar putea fi pământul vinovat (cu excepţia şarpelui) de păcatele lui Adam care locuieşte pe el? Cu toate acestea, toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum (Romani 8: 22). Toată zidirea suspină şi are dureri până acum nu din pricina vreunui blestem aruncat asupra ei, ci din pricina lucrărilor celor rele ale oamenilor, care ele sunt blestemate. O, fraţilor, să ne ruşinăm de păcatele noastre, din a căror pricină şi toată zidirea cea nevinovată suferă şi suspină până acum!
O, Stăpâne Doamne al blândeţilor, Dumnezeul nostru, Cela Ce ne ierţi nouă păcatele trecute şi ne păzeşti de cele viitoare ca un Multîndurat, milostiveşte-Te de toată făptura cea nevinovată a zidirii Tale care suferă din pricina păcatelor noastre şi alină durerea ei. Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie Îţi mulţumim în veci, Amin!
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
