Să ştiţi că blestemul părinţilor se prinde foarte uşor. Încă şi supărarea lor. Chiar dacă nu l-ar blestema părinţii pe copil, ci numai s-ar înverşuna împotriva lui, copilul nu va vedea zile senine, ci viaţa lui va fi numai un chin. Se va chinui mult în viaţa aceasta. Fireşte, se va uşura în cealaltă viaţă, pentru că achită aici ceva. Se împlineşte cuvântul pe care-l spune Avva Isaac: „Mănâncă din iad” , adică împuţinează din chinul iadului prin chinurile de aici, din această viaţă. Pentru că şi chinul din viaţa aceasta mănâncă din iad. Adică atunci când lucrează legile duhovniceşti, se micşorează puţin din iad, din chinuri.
Părinţii care dau pe copiii lor „necuratului”, îi făgăduiesc diavolului, iar apoi diavolul are drepturi asupra lor. „Mi l-ai făgăduit”, îţi spune. În Farasa era o familie. Aceasta avea un copil care plângea, iar tatăl lui îl dădea „necuratului”. Şi iată ce s-a întâmplat. Odată, când tatăl său l-a trimis pe copil „necuratului”, a îngăduit Dumnezeu ca să dispară copilul din leagăn. Atunci nenorocita mamă se duce la Hagi-efendi (n.tr. așa îl numeau pe Sf. Arsenie Capadocianul) spunându-i: „Hagi-efendi, să am binecuvântarea ta, mi-au luat diavolii copilul”. S-a dus Hagi-efendi, a citit rugăciuni deasupra leagănului şi s-a întors copilul. Aceasta, însă, se petrecea mereu. Sărmana mamă spunea: „Hagi-efendi, să am binecuvântarea ta, cât o să se mai întâmple aceasta?”. „Eu nu obosesc să vin, iar ţie îţi vine greu să vii să mă chemi? Va obosi diavolul şi îl va lăsa”. De atunci nu mai dispărea copilul.
După ce s-a făcut mare îi spuneau: „chipul diavolului”. Tulbura tot satul; îi zăpăcea pe toţi. Ce a mai tras şi tatăl meu cu el! Mergea la unul şi-i spunea: „Cutare a spus aşa despre tine”. Mergea apoi la altul şi spunea la fel. După aceea se certau unul cu altul şi se băteau. Când acei oameni pricepeau aceasta, mergeau la el ca să-l prindă şi să-l pedepsească. Dar acesta îi sucea şi îi făcea ca aceia să-şi ceară iertare de la el. Atât de îndrăcit era! Chipul diavolului! Dumnezeu a iconomisit ca şi ceilalţi să vadă urmările, ca să le vină mintea la cap, să se înfrâneze pe ei înşişi şi să fie foarte atenţi. Acum, cum îl va judeca Dumnezeu pe acesta, este alt subiect. Fireşte că are şi multe circumstanţe atenuante.
Cea mai mare avere pentru om este binecuvântarea părinţilor. Aşa cum în viaţa monahicească cea mai mare binecuvântare este să primeşti binecuvântarea stareţului tău. De aceea se spune: „Să iei binecuvântarea părinţilor!”. O mamă, îmi aduc aminte, avea patru copii şi se plângea, sărmana. „Voi muri de supărare, îmi spunea. Nu s-a căsătorit nici un copil. Fă rugăciune”. Văzând că este o femeie văduvă cu copii orfani, mi-a fost milă de ei. Fac rugăciune, fac rugăciune, dar nimic. Atunci îmi spun: „Se întâmplă ceva aici”. „Ni s-au făcut vrăji”, spuneau copiii. „Nu sunt vrăji aici; se vede când este din vrăji. Nu cumva v-a blestemat mama voastră?”, îi întreb. „Da, Părinte, îmi răspund ei. Când eram mici, fiindcă eram foarte zburdalnici, mama ne spunea mereu de dimineaţa până seara: «Ca lemnele să rămâneţi! Ca lemnele să rămâneţi!»”. „Mergeţi şi scuturaţi-o pe mama voastră, le-am spus eu, şi să-i spuneţi să se pocăiască şi să se spovedească, iar de acum înainte să vă dea mereu binecuvântări!”.
Într-un an şi jumătate s-au căsătorit toţi patru. Aceea, sărmana, era o femeie văduvă şi se pare că era şi fără răbdare, iar copiii, zburdalnici fiind, o scoteau din sărite. De aceea îi blestema.
– Dacă părinţii îşi blesteamă copiii, iar după aceea mor, cum se vor slobozi copiii de blestem?
– Dacă copiii caută în ei înşişi vor afla că, pentru a fi blestemaţi de părinţii lor, se pare că au fost nerozi şi i-au chinuit pe aceia. Dar dacă vor recunoaşte greşeala lor, se vor pocăi cu sinceritate şi se vor spovedi, atunci se vor îndrepta. Iar dacă mai şi sporesc duhovniceşte, atunci vor fi ajutaţi şi părinţii lor.
– Părinte, când am plecat la mănăstire şi pe mine m-au blestemat părinţii mei.
– Acestea sunt singurele blesteme care se transformă în binecuvîntări.
Fragment din cartea Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2003
