Bucuria din Ceruri si slava Sfinților sunt mai presus de gând și de aceea se cuvine sa le râvnim din tot sufletul. Nimic din cele ce sunt sau din cele ce facem nu este vrednic de acestea

1. Din Viața Sfintei Singlitichia

       Spunea fericita Singlitichia: „În lumea aceasta ne aflăm ca într-un al doilea pântece de maică; fiindcă atunci când eram în pântecele maicii nu aveam aceeaşi vieţuire ca cea de acum: nu ne desfătam de bucate tari, nu puteam săvârşi lucrurile pe care le facem acum, nu ne împărtăşeam de lumina soarelui sau de vreo altă strălucire şi eram lipsiţi de multe alte plăceri din cele de aici. La fel, în lumea aceasta suntem lipsiţi de lucruri mari şi minunate din împărăţia cerurilor. Deci, după ce le-am cercat îndeajuns pe cele de aici, să le dorim de acum pe cele de acolo. Am gustat bucatele de aici? Să le poftim pe cele dumnezeieşti! Ne-am desfătat de lumina materialnică^[1]? Să-L dorim pe Soarele dreptăţii! Ierusalimul cel de sus, ca pe patria şi ca pe maica noastră să râvnim a-l vedea! Să ne trăim restul vieţii [călăuziţi] de nădejdile de dincolo, pentru ca să ne desfătăm şi de bunătăţile veşnice.

       Prin urmare, aşa cum pruncii, după ce se desăvârşesc în pântece, [se nasc] venind de la o viaţă şi de la o hrană sărăcăcioasă spre un chip mai înalt de vie­ţuire, tot astfel şi drepţii, care sporesc prin petrecerea lor în lume, se mută la vieţuirea cea de sus, aşa cum e scris mergând din putere în putere^[2]. Păcătoşii, însă, sunt predaţi din întuneric întunericului, asemenea fătului zămislit şi mort în pântece. Căci, chiar dacă trăiesc pe pământ, din pricina împătimirii de cele pământeşti, petrec ca în întuneric; şi după ce se sfârşesc, sunt coborâţi în locuri mai întunecate şi mai din adânc.

       Aşadar, în viaţă ne naştem de trei ori: o dată din pântecele maicii, atunci când venim din pământ pe pământ. Apoi, prin celelalte două naşteri, ne mutăm de pe pământ la cer. Dintre acestea, prima este a harului, prin dumnezeiescul Botez, pe care cu adevărat îl numim naştere din nou, iar cealaltă ni se face din pocăinţă şi din ostenelile cele bune; şi aceasta din urmă este cea întru care stăm acum.

2. Din Pateric

        A zis un Bătrân: „Nu te minuna dacă din om poţi ajunge înger. Pentru că ne stă dinainte slavă deopotrivă cu cea a îngerilor; şi pe aceasta o făgăduieşte luptătorilor Cel care rânduieşte lupta”.

*

        A zis Avva Iperehie: „Gândul să-ţi fie neîncetat în împărăţia cerurilor şi o vei moşteni degrabă”.

*

       Fraţii îl rugau odată pe unul dintre Bătrâni să-şi înceteze ostenelile sale mari. Iar el le-a răspuns: „Vă spun, fiilor, că [însuşi] Avraam, văzând darurile covârşitoare [din ceruri], se va căi pentru că nu s-a nevoit mai mult”.

3. A Sfântului Efrem [Sirul]

       Fraţilor, mare şi de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce [slava] vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, şi ca ver­deaţa ierbii^[3]. Mulţi domni şi împăraţi au stăpânit ţinuturi şi cetăţi nenumărate şi în scurtă vreme pomenirea lor s-a şters^[4] de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu şi-au făcut chipuri [cioplite] şi monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi şi după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite şi au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţişat pe ei în loc; dar şi lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii.

       Alţii şi-au zidit morminte măreţe, părându-li-se că prin ele îşi întăresc nume veşnic, întipărind şi chipul lor deasupra acestora. A venit însă alt neam după ei şi mormintele au trecut în stăpânirea lor. Iar aceia au vrut, după cum era firesc, să le curăţească şi au mutat [de acolo] oasele celor vechi ca şi cum ar fi fost prundiş. Cu ce le-a fost, deci, de folos coşciugul de preţ sau piramida? Căci toate lucrările deşertăciunii sfârşesc în nimic.

       Însă cu cei slăviţi întru Dumnezeu nu se întâmplă aşa. Căci El le-a gătit lor viaţă veşnică şi slavă nepieritoare. Lumina soarelui, a lunii şi a stelelor nu s-a întunecat de la zidirea lor şi până acum, nici nu s-a învechit, ci e veşnic aceeaşi, tânără, înfloritoare şi strălucitoare, prin rânduiala Ziditorului, pe care le-a hotărnicit-o de la început, ca să cârmuiască ziua şi noaptea^[5].Tot astfel, Dumnezeu le-a rânduit celor ce-L iubesc împărăţia cerurilor şi bucurie fără de sfârşit.

       Şi după cum El este nemincinos în acestea văzute, la fel este, neîndoielnic, şi în acelea gândite. Căci cele [de aici] vor trece atunci când va voi Ziditorul; însă slava sfinţilor nu va avea sfârşit. Să ne sârguim, deci, să facem roade vrednice de pocăinţă, pentru ca nu cumva, lipsindu-ne de bucuria aceea, să fim izgoniţi în întunericul cel veşnic, acolo unde chinul este de neîndurat.

       Intră, dacă vrei, în cămara ta, închide uşile şi ferestrele şi acoperă orice lumină; şezi aşa înăuntru şi vei cunoaşte ce chinuitor este întunericul. Deci, dacă în acest chip suferi, când stai aici fără vreo durere sau caznă, cu toate că îţi stă în putere să ieşi [la lumină] după puţin timp, pricepi, oare, ce chin este întunericul cel din afară, unde sunt plângerea, scrâşnirea dinţilor şi focul cel nestins, care îi pedepseşte veşnic pe cei trimişi o dată pentru totdeauna acolo?

       Să cugetăm şi la ruşinea ce ne va cuprinde, chiar şi mai înainte de a fi osân­diţi, atunci când îi vom vedea pe sfinţi înveşmântaţi în haina prealuminată şi de negrăit pe care şi-au gătit-o prin fapte bune. În vreme ce pe noi ne vom vedea nu numai dezgoliţi de slava aceea strălucitoare, ci şi înnegriţi, întunecaţi şi plini de duhoare, după cum ne-am pregătit din cele [ale vieţii] de aici, prin lucrări­le întunericului, prin plăcere şi desfătare. Să plângem, dar, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, ca să aflăm îndurare de la Dânsul.

       Nevoinţa noastră nu este pentru bani; căci dacă cineva e păgubit de aceştia poate să dobândească alţii în loc. Primejdia ne pândeşte sufletul, pe care dacă ni-l pierdem nu-l mai putem izbăvi, după cum e scris: Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?^[6]

       Să ne gândim că şi soldaţii din lumea aceasta, din pricină că primesc daruri de nimic de la împăratul pământesc, se primejduiesc cu osârdie pentru el până la moarte. Cu cât mai mult noi, cei ce am primit asemenea făgăduinţe, suntem datori să nu dăm înapoi în lucrul dreptăţii, pentru ca să fim izbăviţi de judecata ce va să fie şi să dobândim şi bunătăţile cele mai presus de gând? Să cugetăm şi aceasta: arşiţa soarelui sau asprimea^[7] fierbinţelii nu le putem răbda; cum vom putea atunci îndura dogoarea focului veşnic, care arde pururi şi nu mistuie?

4. A lui Avva Isaia      

Iar dacă vrei, iubite, fă de aici o încercare şi de la focul materialnic vei cunoaşte chinul acela de neîndurat. Aprinde o făclie şi atinge-ţi de foc vârful de­getului; iar de poţi suferi durerea, poate vei fi în stare să o înduri şi acolo. Dacă, însă, nu poţi răbda nici măcar durerea ce ţi-o pricinuieşte această mică flacără, ce vom face atunci când tot trupul împreună cu sufletul va fi aruncat în focul acela nestins şi înfricoşător?

       Cugetă la cinstea pe care au dobândit-o toţi sfinţii; şi râvna lor te va atrage puţin câte puţin. Adu-ţi aminte, iarăşi, de ocările de care au avut parte păcătoşii şi gândul acesta te va păzi de cele rele.

5. A Sfântului Maxim [Mărturisitorul]

       Dacă Dumnezeu-Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl S-a făcut Fiu al omului şi om, tocmai pentru ca să-i facă dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu pe oameni, atunci să credem că şi noi vom ajunge acolo unde este acum Hristos, mai presus de toa­te cerurile^[8], Cap al întregului trup [al Bisericii]^[9] şi înaintemergător, ca om, al nostru către Tatăl. Căci în adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se vor mântui, va şedea în mijloc Dumnezeu^[10], împărţind cinstirile fericirii de acolo, fără să fie vreo osebire de loc între Dânsul şi cei vrednici.

       Unii spun că împărăţia cerurilor este petrecerea în ceruri a celor vrednici, alţii că este starea asemenea îngerilor a celor ce se mântuiesc, iar alţii că este înfăţişarea însăşi frumuseţii dumnezeieşti a celor ce poartă chipul Celui ceresc^[11]. Iar eu socot că toate cele trei păreri sunt potrivite cu adevărul. Căci tuturor li se dă harul ce va să fie după cât şi cum le-a fost dreptatea.

_____________________

^[1]  Textual: „lumina de aici”.

^[2]  Ps. 83,8.

[3] Ps. 36,2.

^[4] Textual: “au ajuns”.

^[5] Fc. 1,18.

^[6] Mt. 16,26.

[7] Textual: „ascuţimea”.

^[8]  Ef. 4,10.

^[9]  Col. 1,18.

^[10]  Cf. Ps. 81,1.

^[11]  Cf. 1 Co. 15,49.

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 6 – Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007.