– Gheronda, mă impresionează profund curajul Mironosițelor.
– Mironosițele aveau multă încredere în Hristos, aveau o stare duhovnicească înaltă și de aceea nu s-au temut de nimic. Dacă nu ar fi avut o stare duhovnicească bună, ar fi făcut oare ceea ce au făcut? Din dragoste pentru Hristos au pornit dis-de-dimineață, când era interzis mersul prin cetate, cu aromate în mâini, spre Preasfântul Mormânt al Domnului. De aceea s-au și învrednicit să audă de la Înger vestea cea plină de bucurie a Învierii.
– Gheronda, cum voi putea trăi bucuria Învierii?
– Să cultivăm întristarea cea dătătoare de bucurie, ca să vină adevărata bucurie. Dacă vom trăi cu evlavie și cu umilință Săptămâna Mare, vom trăi și Sfânta Înviere cu veselie duhovnicească și cu desfătare dumnezeiască.
– Gheronda, este firesc să nu simt multă bucurie în noaptea Învierii?
– Da, este firesc, pentru că toată Săptămâna Mare și mai ales în Vinerea Mare, care este chiar ziua dinaintea Învierii, am trăit evenimentele dătătoare de întristare ale Patimilor. Deoarece simțământul întristării este mai profund decât simțământul bucuriei, nu putem ca într-o singură zi să depășim această stare sufletească. Nu pentru că sufletul nu se bucură de Înviere, dar nu se bucură atât de mult, pe cât o cere această sfântă și luminată zi. Dar încet-încet, în decursul Săptămânii Luminate, care este ca o zi de Paști, durerea din Săptămâna Mare se îndepărtează, iar sufletul se umple de bucuria Învierii. Începând cu a doua zi de Paști, ne dăm seama de Înviere.
– Gheronda, de ce la unele mănăstiri se fac procesiuni a doua și a treia zi de Paști?
– Pentru a răspândi bucuria Învierii.
– Bat și clopotele?
– În Săptămâna Luminată bat toate laolaltă: clopote, toace de lemn, toace de fier și inimile bat cu putere, trăind „Ziua Învierii”.
Doresc ca pururea să vă bucurați cu duhovnicească bucurie, cu neîncetată veselie pascală și cu dulce răscolire lăuntrică!
Fragment din cartea Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2013.
