Nașterea Domnului! Clopotele sună armonios, ai zice că au un har deosebit astăzi și foarte dulce cântă: Hristos Se naște, slăviți-L; Hristos din Ceruri, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă… Așadar, Hristoase al meu, bine ai venit la noi, bine te-ai ostenit pe pământul nostru, locul surghiunirii noastre. Ai venit să vezi halul în care ne-a adus neascultarea și îndepărtarea noastră de Tine. Să fie binecuvântate intrarea Ta, Nașterea Ta și ieșirea Ta, Învierea Ta. Te lăudăm cu tot sufletul nostru. Lacrimile curg, se preling singure; bucuria dă și ia. Dumnezeieștile insuflări ale dumnezeieștii deșertări sunt de nesuferit pentru veselia lor! Dumnezeul meu, ce Dumnezeu minunat ești! Cât ești de măreț! Rămân ca lovit de trăsnet, trecând din uimire în uimire! Ce va fi oare în lumea cerească!
O, dumnezeiescul Prunc, cât de simplu și de smerit și fără zgomot ai venit lângă noi! Nașterea Ta cea fără zgomot seamănă cu răcoarea lină și cu zăpada ce cade noaptea liniștit și dăruiește atâta albeață naturii și foarte multă bucurie și veselie omului. Câți prunci nu s-au născut în această noapte! Însă acest Prunc este Întruparea Adevărului și a Dragostei; este Dumnezeu Cel mai înainte de veci Care S-a întrupat.
«Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoștinței…». Singura cunoaștere precum lumina dumnezeiască a risipit întunericul și a izgonit minciuna. Omul a căpătat busolă. Adevărul a venit, lumina a răsărit și călătorul descurajat a găsit calea. O, lumina lui Dumnezeu! Cât de mult îl luminezi pe om în rugăciune și-l faci să iasă din sine și să fie răpit în extaz. O, Lumină vrednică de iubit, cât de mult Te doresc, tânjesc după Tine, Te iubesc mai mult decât orice! Când vei veni să mă răsplătești cu frumusețea Ta? Nu știi cât de mult Te aștept! Și aceasta pentru că sunt orb și mă împiedic și fac păcatele lumii.
Hristoase al meu, Soare înțelegător, cât de mult s-a înstăpânit minciuna zeilor mincinoși, înainte de a veni Tu prin Nașterea Ta! Luminile obscure ale poeților și filosofilor nu au fost în stare să risipească întunericul dens al ateismului. Ai venit, Lumină unică, nemaiîntâlnită, mântuitoare, în acea noapte rece de iarnă în Betleem. Te-ai făcut mic, ca să ne faci mari; ai devenit neputincios, ca să ne faci puternici. Ai venit în lume plângând, ca să ne ștergi lacrimile noastre.
O, cât sufăr că nu ai găsit un loc în toată lumea! Și aceasta ca să avem noi un loc în Împărăția Cerurilor. O, Iisuse al meu! Ce deșertare înfricoșătoare, pe care ai făcut-o pentru noi, apostații, ca să ne împaci cu Tatăl Tău, plătindu-ne datoria cu Jertfa pe Cruce și cu Preasfântul Tău Sânge! «Te-ai smeri până la moarte și încă moarte pe Cruce!». Ca încremenit stau înaintea negrăitei Tale smerenii, fiindcă eu, omul, din fire smerit, am egoism înlăuntrul meu, care arată întunericul neștiinței mele.
Rugăciunea lui Iisus Hristos își continuă liniștit și fără zgomot lucrarea ei. Mintea mea este atrasă; o trage cântarea «Hristos Se naște, slăviți-L…». Dumnezeul meu, Hristoase al meu, dar ce ești? Inima mea e aproape gata să se spargă, atât de dulce ești! Ce să spun? Mă minunez de Tine! Ca o lumânare se topește inima mea, fiindcă în toate sunt nevrednic și neisprăvit. Când Te voi vedea, Părintele meu? Nu voi trăi, dacă se va întâmpla așa ceva, căci care fire zidită Te poate suferi? Dulceața Ta depășește orice rațiune și cuvânt.
Prăznuiți, popoare, Nașterea lui Hristos, săltați cu veselie, căci este unicul Creator al Universului, dar și Singurul Care umple inima de dragoste și iubire dumnezeiască. Mă minunez, mă cutremur, nu știu ce să spun despre Dumnezeu, Părintele meu. Pe Cine avem Dumnezeu! Iar noi, oamenii, nu știm ce se petrece cu noi. Sufletul meu sărac prăznuiește de dragoste și plânge în brațele lui Dumnezeu. Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire. Trăiește în veci și preaslăvește-Te!
Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos.
