Pe omul care are dispoziție să se mântuiască, mila lui Dumnezeu îl va vâna. Până în ultima clipă îl va vâna mila lui Dumnezeu, fiindcă El cu lupa ce o are, găsește în inima creștinului particule mici de dorință pentru mântuire. Va exploata aceste particule și îi va da puterea să se mântuiască, chiar și în ultima clipă.
Aceasta am constatat-o ca duhovnic. Mi s-a întâmplat să mă aflu lângă patul muribundului și în ultimul ceas, când ieșea sufletul, să văd această mare mântuire din ceasul al unsprezecelea. Așadar, cu Harul lui Dumnezeu, nu deznădăjduiesc pentru niciun creștin ortodox, că într-o oarecare zi îl va prinde „menghina” lui Dumnezeu și-l va mântui, indiferent cât de încărcat este cu păcate.
Era și un alt tâlhar care făcuse multe fărădelegi. Poliția îl căuta și în cele din urmă l-au găsit, l-au rănit cu armele și l-au prins. L-au arestat și l-au dus la spital. Tot acolo era internat și un om sfânt, un pustnic ce coborâse în oraș pentru o oarecare nevoie, se îmbolnăvise și îl aduseseră la spital.
Tâlharul, așa cum zăcea în pat și simțea dureri, simțea că sănătatea lui nu merge bine și că avea să moară. Se simțea foarte rău sufletește, fiindcă începuse să-și amintească jafurile, uciderile, violurile, furturile ce le făcuse. „Unde voi găsi duhovnic să mă spovedesc? se gândea el. Așadar, pentru mine nu există mântuire”. Și plângea, plângea continuu. Și avea o batistă și cu ea își ștergea lacrimile. Apoi a pus-o sub perna sa și din pricina durerilor, și-a dat sufletul.
Pustnicul care se afla acolo, îl privea și compătimindu-l, plângea și se ruga pentru el. În clipa când tâlharul și-a dat sufletul, pustnicul a văzut că au venit îndată demonii și au adus zapise cu fărădelegile lui. Au venit însă și doi îngeri ai lui Dumnezeu, Îngerul său păzitor și Arhanghelul Mihail. Demonii erau mulți, în timp ce îngerii numai doi. Au venit să-i ia sufletul. Demonii aveau veselie, fiindcă aveau în mâinile lor documente de netăgăduit. Spuneau între ei: „Nu ne scapă cu nimic. Dumnezeu este drept. Legea îl va osândi. Dumnezeu nu poate încălca dreptatea și Legea Sa, pe care El a dat-o oamenilor. Cu adevărat, nu ne scapă cu nimic”. Erau plini de bucurie și prăznuiau.
Îngerii sărmanii spuneau între ei: „Ce avem să arătăm acum? Ce bine a făcut? Să căutăm și să încercăm să găsim dacă a făcut și el ca om vreun bine”. Au căutat și au găsit batista udă de sub perna sa. Atunci când demonii se bucurau mai tare, îngerii au spus:
– Să cântărim cele găsite.
– Desigur, au spus demonii.
Îngerul aduce cântarul și încep demonii să pună zapise peste zapise, pline de păcate. De cealaltă parte îngerii au pus batista. Și îndată talerul cu batista a lovit pardoseala, iar zapisele au fost spulberate, de parcă îngerii ar fi pus tone de fier. Și apoi răspund demonilor:
– Sfântul Grigorie al Nyssei spune: „și lacrima vărsată are aceeași putere cu baia pocăinței”. Baie a pocăinței a făcut și tâlharul cu lacrimile sale. S-a spălat, a plâns, s-a pocăit, s-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu, s-a curățit sufletul lui și, potrivit iconomiei, Dumnezeu a primit această mărturisire a lui, de vreme ce nu se putea altfel. De aceea îl luăm curat. Plecați departe!
Și zicând acestea, Îngerii au luat sufletul tâlharului și l-au dus în Cer.
Vedeți, fiilor, cât de mult bunătatea lui Dumnezeu se silește ca din cea mai mică pricină să-l mântuiască pe om! Precum a zis și Profetul: „Căci nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”. De aceea Dumnezeu rabdă îndelung și ne așteaptă până ne pocăim, ca să ne mântuiască.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
