Calea vieții

Văile sunt aproape întotdeauna fertile şi roditoare; iar munţii cei înalţi în general sunt sterpi, nepotriviţi pentru roade. În acelaşi fel, spicul care-şi ţine capul sus, totdeauna este gol, iar cel ce stă plecat are multe seminţe. Să aveţi inimă smerită şi astfel vă veţi îmbogăţi cu toate cele necesare pentru mântuire. Văile roditoare sunt udate şi de apa ploilor, direct din nori, şi de apa care curge din munţii înalţi: tot astfel este smerenia. Prin ploaie înţe­leg harul lui Dumnezeu dat celor smeriţi atât nemijlocit de la Dumnezeu, cât şi prin intermediul oamenilor înălţaţi duhovniceşte de către Domnul în această viaţă precum munţii. Dacă vă veţi încredinţa lăuntric cu smerenie voii lui Dumnezeu şi veţi ţine închisă intrarea pentru vrăjmaşii Lui, atunci va veni la voi Mângâietorul, Duhul Sfânt, şi Se va sălăşlui întru voi.

Renunţaţi la calea cea largă. În milostivirea Sa, Domnul vă conduce prin porţile strâmte spre împărăţia cerească; calea largă însă duce la veşni­ca pierzare. Ca şi mie însumi, vă doresc în această viaţă curăţirea de păca­te şi Îl rog pe Domnul Dumnezeu să facă cu noi toate cele prin care va bi­nevoi să ne purifice de păcate şi să ne spele fărădelegile, chiar dacă pentru aceasta ar fi nevoie să ne lipsească de cinste şi slavă. Atât eu, cât şi dum­neavoastră, se cuvine să vieţuim potrivit poruncilor lui Dumnezeu, iar nu după considerentele oamenilor.

Pentru folosul sufletului vostru iubiţi singurătatea şi, supunându-vă de­plin poruncilor părintelui duhovnicesc, deprindeţi-vă inima cu rugăciunea continuă a lui Iisus. Ca urmare a prezenţei în noi a Domnului Dumnezeu devenim în toate mai răbdători, mai plini de dragoste şi mai smeriţi.

Nu faptele propriu-zis mântuiesc, ci milostivirea lui Dumnezeu căre­ia vă încredinţez, prietenii mei, pentru tot restul vieţii voastre. Chiar dacă sunteţi slabi ori neştiutori, alergaţi la Milostivul Domn Iisus Hristos şi nă­dăjduiţi cu tărie în El. Această nădejde nu vă va ruşina în veac.

Pe pământ, lumea L-a împresurat cu vrăjmăşie şi L-a urât pe însuşi Cre­atorul său, Domnul Iisus. Oare nu despre preadulcele nostru Domn Iisus Hristos spune Sfânta Scriptură: Fiul Omului nu are unde să-Și aplece ca­pul… La ai Săi a venit şi ai Săi nu L-au primit pe El? Da, lumea L-a prigonit neîncetat cu cruzime şi L-a ispitit de-a lungul întregii Sale vieţi pământeşti. Astfel îi prigoneşte neîncetat şi cu cruzime şi pe cei care urmează lui Hris­tos. Lumea este vicleană, rea, iubitoare de bogăţii, mândră şi chinuitoare. Fie dar să stăm neclintiţi în credinţă când se comportă faţă de noi după re­gulile ei pierzătoare.

Din învăţăturile Stareţului Agapit de la Nil-Stolobensk.

Total
33
Shares
Previous Post

Tăcerea care vorbește

Next Post

Despre păcatul deznădejdii

Related Posts