Într-o vreme, am avut câteva călugărițe care erau cazate la noi la spital. Una dintre ele, la cât era de bolnavă și de bătrână, putea foarte bine să fie și internată.
Din mila Lui Dumnezeu, se purta pe picioarele ei și îi plăcea tare mult să meargă pe la pacienți. Nu în încercări de convertiri exterioare, ci mai ales noaptea târziu sau dimineața devreme când ea nu avea somn, iar ei dormeau – ca să-ndure Cerul pentru toți.
Le citea din psaltire și mai adăuga ce știa ea din rugăciunile pentru bolnavi.
Într-o zi mi-a povestit că în urmă cu o seară a stat lângă un pacient care era cu metastaze pulmonare și tușea îngrozitor. I-a dat cu grijă o linguriță de sirop de muguri de brad și s-a bucurat că s-a liniștit.
Într-altă dată, am zărit-o la demisolul clădirii, în timp ce zicea o rugăciune pentru cei adormiți, lângă un muc de lumânare pe care-l lipise la clanța de la o ușă.
Niciodată nu i-am spus că mugurii de brad nu vindecă metastazele și nici că ușa la care stătea era buncărul, nu morga.
În fond, noi trebuie doar să oferim dragoste sub forma în care suntem capabili. Și dacă-i sinceră, ea va ajunge la destinatari sub forma-n care ei au cea mai mare nevoie.
Preot Bogdan Chiorean
