Călugărița

Alex Ștefănescu

La mănăstirea Dragomirna de lângă Suceava am întâlnit, cândva, o călugăriță mai frumoasă decât Claudia Schiffer. Prezența ei acolo, printre maicile asemănătoare cu statuile de lemn înnegrite de ploi, părea neverosimilă. Cultivată și înzestrată cu elocvență, această miss a vieții monahale primise din partea stareței sarcina să o reprezinte în relațiile cu vizitatorii mănăstirii.

Am studiat-o atent pe frumoasa călugăriță, de-a lungul unei convorbirii de aproape o oră. Nu era nimic cochet în smerenia ei. Tânăra devenise călugăriță cu totul. Iar devotamentul ei față de Dumnzeu nu era resemnare, ca la celelalte maici, ci necontenit avânt.

Cu viclenia mea de mirean, am reușit să o fac să mărturisească în ce împrejurări ajunsese la mănăstire. Iată ce am aflat:

Cu numai patru ani în urmă, tânăra era încă studentă la Iași, la Chimie. Avea și un prieten, cu care intenționa să se căsătorească. S-a întâmplat însă ca mama ei, o țărancă simplă dintr-un sat din județul Vaslui, să se îmbolnăvească de cancer. Medicii din Iași care au văzut-o au fost de părere că nu se mai putea face nimic. Cu discreție, au sfătuit-o pe fiică să se pregătească de înmormântare.

Atunci, disperată, pentru că își iubea foarte mult mama, tânăra s-a dus la Biserica Trei Ierarhi și L-a implorat pe Dumnezeu să i-o lase în viață. Într-un moment de exaltare, I-a zis Atotputernicului:

– Dacă o faci bine pe mama, am să mă călugăresc. Am să Te slujesc toată viața.

Spre surprinderea medicilor, mama ei chiar s-a vindecat. Iar tânăra și-a ținut promisiunea.

Și nu numai că și-a ținut promisiunea, dar a păstrat secret, față de mama ei, motivul plecării la mănăstire, ca să nu o facă să se simtă vinovată în vreun fel. I-a spus adevărul doar iubitului, înainte de despărțire.

Cu o ardoare de care mă miram eu însumi, m-am străduit s-o conving pe Evdochia (așa se numea ca slujitoare a lui Dumnezeu) că nu există o relație ca de la cauză la efect între legământul făcut la Trei Ierarhi și însănătoșirea mamei, că totul fusese o simplă coincidență. N-am avut succes. Am căutat și alte argumente pentru a o convinge să renunțe la mănăstire, însă a fost în zahar. Inteligentă, m-a explicat că iubitul ei, care avea motive să pledeze cu mai multă înflăcărare decât mine, desfășurase deja în fața ei toate argumentele posibile, fără să obțină vreun rezultat. Nu avea rost să mai insist.

Sursa: România literară nr. 27/2020.