Am să o spun, chiar dacă pare dur.
Un singur lucru am înțeles, și anume că boala cancerului este o boală sfântă. Te lovește pe neașteptate, fără milă. Te pune față în față cu faptele tale, cu viața ta. Începi să vezi altfel pe oameni, viața de zi cu zi.
Există oameni care biruiesc în lupta cu boala, însă sunt și cei care o pierd. Pierd, dar în același timp biruința lor cerească este mai strălucită, mai mare decât orice biruință a lor pământească.
Blestem sau binecuvântare? Depinde cum o înfrunți. Cancerul… Colloseum-ul secolului 21. Intri fie ca să așezi în amfiteatrul său ca un păgân care trăiește pentru „clipa de acum”, fie intri ca un creștin în arenă, gata de mucenicie… Durere multă… profundă.
Saloanele cu bolnavii de cancer sunt ca niște zone de refugiați, oameni care se pregătesc să plece… iar alții să rămână, dar nimic nu este sigur.
Blestem sau binecuvântare?
Am văzut astăzi un astfel de om. Chipul luminos, fără păr, ochii ca de vultur, fără sprâncene… dar care priveau viața în esența ei, fără machiaj, fără obiceiuri, fără micimi de suflet, fără nimic înjositor.
Acel om m-a învățat un lucru: că boala cancerului te ucide, dar înainte de asta, te face nemuritor.
Am vorbit cu acest om și m-am liniștit. În loc să-i dau eu curaj, acea femeie, prin prezența ei, m-a învățat multe.
Astăzi am întâlnit o frumusețe de nedescris, o prezență sfințită, o existență sfântă, o bolnavă de cancer…
„Cancerul m-a învățat ce înseamnă viața”, mi-a spus ea.
Arhim. Pavel Papadopulos
