Când au început oamenii și animalele să ucidă pentru a se hrăni?

„Iată, v-am dat vouă tot pomul care are rod în el, va fi vouă, zice, spre mâncare.” (Facere 1, 29)

Nimic să nu treacă cu vederea Biserica! Toate sunt legiuite. Nu a zis: v-am dat vouă peştii mării spre mâncare, v-am dat dobitoacele, târâtoarele, păsările, jivinele cele cu patru picioare. Căci nu pentru aceasta au fost zidite. Ci prima punere de lege a îngăduit bucurarea de roade. Căci încă ne socotim vrednici de Rai şi de petrecerea în el. Este ca o taină care se păstrează în ascuns pentru că nu numai nouă, ci şi tuturor animalelor necuvântătoare li s-a rânduit aceeaşi hrană din roadele pământului şi din seminţe. Căci zice: „Iată, v-am dat vouă toată iarba ce încolţeşte, care face sămânţă de semănat care este deasupra pământului, şi tot copacul ce are în sine rod cu sămânţă de semănat; vouă vor fi spre mâncare şi tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi la toată târâtoarea care se târăşte pe pământ” (Facere 1, 30).

Ar zice cineva: acum vedem pe cele mai multe dintre fiare că nu se hrănesc cu roade. Căci cu care roadă se mulţumeşte leopardul să se hrănească? Ce roadă poate să hrănească pe leu? Ci să ştie că şi acestea, fiind supuse sub legea firii, cu roade se hrăneau mai întâi, dar, deoarece omul s-a abătut de la modul lui de viaţă şi a ieşit din hotarele cele date lui după potop, văzând Domnul pe oameni necruţători, le-a îngăduit să se bucure de toate. „Pe toate acestea le veţi mânca ca pe nişte buruieni de iarbă.” (Facerea 9, 3) Prin această îngăduinţă, şi celelalte dobitoace îndată au luat slobozenia mâncării de cărnuri.

Deci de aceea s-a făcut leul mâncător de carne. De aceea şi vulturii aşteaptă mortăciunile. Căci într-adevăr, nici vulturii nu scrutau împrejurul pământului îndată ce s-au născut animalele, fiindcă încă nu murise ceva din cele însemnate sau făcute de Dumnezeu, ca să se hrănească vulturii. Căci nici firea nu se scindase, pentru că era în floare. Nici vânătorii nu devorau, căci încă nu era o îndeletnicire a oamenilor. Nici fiarele nu sfâşiau, pentru că nu mâncau carne. Iar obiceiul vulturului se trage de la mor­tăciuni. Deoarece nu erau [trupuri] moarte, încă nu erau mirosuri de hoit, nu era încă aceasta mâncarea vulturilor. Ci toţi se hrăneau la fel ca lebedele şi toate [animalele] păşteau pe pajişti. Şi, la fel cum vedem câinii că pasc ierburi adesea pentru leac, nu pentru că le este firească hrana, ci pentru că necuvântătoarele vin la cele folositoare datorită unei învăţături neînvăţate a firii (Dumnezeu le-a sădit în instinct modalitatea de a se hrăni şi a supravieţui. De aceea pot deosebi după miros pe cele folositoare de cele vătămătoare), socoteşte că aceasta s-a întâmplat atunci şi cu animalele carnivore. Li se părea că iarba le este hrană și nu se atacau unele pe altele.

Însă astfel era facerea dintâi, precum va fi după acestea refacerea [tuturor]. Şi se întoarce omul la aşezarea lui de odini­oară, lăsând răutatea, viaţa aceasta cu multe griji, robia sufletului pentru cele lumeşti (în grija lumească sunt ascunse răutatea și hrăpirea. Altceva este Raiul, negrija cea bună, seninăta­tea sufletului). Lepădând toate acestea, se întoarce la viaţa aceea din Rai, nerobită patimilor trupului, liberă, în tovărăşia lui Dumnezeu, petrecătoare deopotrivă cu Îngerii.

Aşadar, ni se spun acestea nu pentru că vrem să ni se închidă folosirea bucatelor date nouă de la Dumnezeu, ci ca să fericim timpul care a trecut. Că astfel era viaţa, încât nu mai era nevoie de nimic. Că era de o manieră, încât oamenii aveau nevoie de puţine lucruri pentru tihna vieţii. Că diver­sitatea modului de viaţă ni s-a făcut pricină de păcat. Căci, deoarece am căzut din desfătarea cea adevărată din Rai, ne-am năs­cocit desfătări nelegitime (iar fuga după aceste desfătări se face cu păcat, cu nesaţ, cu iscodire). Şi, de vreme ce nu mai vedem pomul vieţii, nici nu ne bucurăm cu frumuseţea aceea, ni s-au dat de acum ca bucurie măcelari şi brutari şi feluri de prăjituri şi de miresme şi cele de felul acesta, care mângâie căderea noastră de acolo (cred că de aceea şi Biserica face dezlegare la bucate în praznice. Pentru noi este o desfătare. Dar mâncărurile felurite nu sunt decât o desfătare năs­cocită de nebunia noastră).

Extras din Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai – Sfântul Vasilie cel Mare, Editura Doxologia via http://doxologia.ro.