Părinte Ioan-Florin, sunt o cititoare a blogului dumneavoastră. De la un timp e singurul loc unde sufletul meu găsește liniște și alinare. Vă rog pe sfinția voastră, azi, nu știu de ce tocmai azi, să-mi trimiteți câteva rânduri duhovnicești pe care să mă pot sprijini, care să mă ajute să merg mai departe. Plouă la mine, Părinte. E toamnă răcoroasă. Pe vremea asta e greu să-ți menții echilibrul, umezeala îți înmoaie genunchii și parcă tot noroiul lumii te-așteaptă ca să cazi. Măcar pentru a vă ura sănătate și tot mă bucur că am îndrăznit să vă scriu, dar și pentru asta vă rog să mă iertați. Valentina
Draga Valentina, mulțumesc că mi-ai scris. Când oamenii își scriu, nu se știe uneori cine are mai multă nevoie de un semn: cel care scrie sau cel care primește mesajul. Însă noroiul lumii, cum îi spui, este pe toate ghetele.
Dar știi cum e cu noroiul? Eu am fost preot de țară, câțiva ani, prin niște sate pierdute pe dealuri, cu ulițe desfundate și înghițite de întuneric după lăsarea serii. Când mă întorcea de la Vecernie, orbăcăiam în noapte, înotam prin noroaie și vântul îmi sufla până-n oase. Mă întrebam ce caut acolo și mă clătinam nu doar pe drum, mă clătinam uneori și-n credință. Când ajungeam însă acasă (stăteam în sat, într-o căsuță pe care mi-o oferise cineva), toată osteneala se risipea într-o clipă: făceam repede focul, puneam pe plită un ceai și scrijele de cartofi și mă așezam la gura sobei cu o carte în mână, apoi, într-un târziu, când jarul țiuia în vatră, aprindeam o lumânare și mă așezam la rugăciune, așa cum ai sta în noapte de vorbă cu un prieten.
Asta vreau să-ți spun, cu mica mea poveste. Ploaia și noroiul sunt mai ușor de îndurat, dacă avem un loc numai al nostru unde să ajungem la sfârșitul zilei. Este la îndemâna noastră să ni-l facem din lucruri mărunte, pe care oamenii nu prea le mai iau în seamă. „Se poate trăi oriunde se face un foc și se pot schimba două vorbe”, uite un răspuns duhovnicesc, așa cum mi-ai cerut, pe care l-am citit și eu într-o carte frumoasă a lui Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil. Îți doresc sănătate, Valentina, și să te bucuri de frumusețea acestei toamne.
Extras din Jurnal scoțian – Ioan-Florin Florescu, Editura Polirom.
