Când se stă în genunchi în timpul Sfintei Liturghii?

Nicoleta întreabă:
În timpul Sfintei Liturghii când se stă în genunchi?
Părintele Andrei Atudori răspunde:
Doamne ajută! Cele mai importante momente în care se stă în genunchi la Sfânta Liturghie sunt citirea Sfintei Evanghelii și momentul epiclezei, adică al prefacerii Sfintelor Daruri de pâine și vin, în Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului, atunci când la strană se cântă „Pe Tine Te lăudăm…”. Este adevărat faptul că, în ceea ce priveste momentul Sfintei Evanghelii mai potrivit ar fi să se stea in picioare, având în vedere chemarea “Înţelepciune drepti… ” şi practica istorică a Bisericii, însă evlavia populară a făcut ca în timp să se ajungă la aşezarea în genunchi şi în timpul Sfintei Evanghelii. De asemenea, se îngenunchează atunci când episcopul, preotul sau diaconul ne invită să îngenunchem, prin formule precum: „Plecând genunchii noștri, Domnului să ne rugăm!” sau „Iară și iară plecând genunchii noștri, Domnului să ne rugăm!”, care sunt folosite în cadrul Sfintei Liturghii, când se citesc anumite rugăciuni speciale (de exemplu rugăciunile de la sfârșitul Sfintei Liturghii din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, etc.). Trebuie spus și faptul că există totuși tradiții locale diferite. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca într-o Biserică să se stea în genunchi sau în picioare în momente diferite decât în altă Biserică, în funcție de obiceiul locului. Personal, recomand să se țină cont și de acestea pentru a nu se crea situații neplăcute și tulburare de vreun fel. Domnul să vă binecuvânteze! pr. Andrei
Sursa: Doxologia
