Când vor ieși fantasmele în Constantinopol

SFÂNTA MĂNĂSTIRE A CINSTITULUI ÎNAINTEMERGĂTOR STUDION

Prin anii 1975 mă plimbam pe țărmul orașului Tesalonic. Clipe neuitate cu calambururi și tachinări tinerești. În grupul de studenți toți glumeau și râdeau în afară de doi prieteni ai mei apropiați, Andrei din Kyrineia și Constantin din Constantinopol. Amândoi păstrau seriozitatea discuțiilor noastre prin istorisirile dureroase pe care ni le spuneau, ajutându-ne prin experiențele lor dureroase să devenim mai cumpătați în „absurditatea” anilor schimbării regimului. Astfel cuvintele lor le-am păstrat odată cu prietenia lor, care a pecetluit perioada noastră studențească. Se poate să ne fi pierdut, însă nu s-au pierdut cuvintele lor serioase, care ne-au transpus direct în apele Elenismului îndurerat.

De Constantin din Constantinopol mi-am adus aminte de curând, când am citit următoarele rânduri: Transformarea ruinelor Mănăstirii Sfântului Ioan Studitul în geamie și procedura desfășurată pentru transformarea și a Sfintei Sofia din Constantinopol în geamie, se scot în evidență în Turcia ca evoluții care entuziasmează păturile conservatoare ale societății turcești. Fapt care este și scopul guvernului turc în vederea alegerilor municipale critice din martie anul viitor.

Interesul față de Mănăstirea Studion, care funcționează ca muzeu, dincolo de însemnătatea istorică a monumentului, se leagă de faptul că din punct de vedere administrativ, Mănăstirea se subordonează muzeului Sfânta Sofia.

Mănăstirea a fost construită în secolul V. A fost transformată în geamie după căderea Constantinopolului, însă după 1908, datorită unor cutremure și incendii, a fost părăsită. Astăzi funcționează ca muzeu, însă în ruine.

Hotărârea pentru repararea Mănăstirii Studion și pentru transformarea ei în geamie a fost luată de către cabinetul turc în luna ianuarie. Va funcționa ca geamia „Imrachor Ilgias Bay”, așa cum a anunțat șeful Direcției Generale pentru Fundații, Adnan Ertem, care a declarat că reparațiile vor începe în 2014.

Atunci mi-au venit în minte cuvintele prietenului meu care mi se roteau neîncetat. Erau amintirile anilor copilăriei sale petrecuți în Constantinopol.

„Eram copil mic și mergeam la bunica, la casa părintească, de la care se vedea, în față, colina Xirolofos.

– Constantine, știi ce se afla pe această colină?

– De unde să știu, prietene? i-am răspuns eu.

– Acolo a fost Mănăstirea Sfântului Ioan Studitul, cunoscută ca Mănăstirea Studion sau a MONAHILOR NEADORMIȚI. A fost o Mănăstire însemnată închinată Sfântului Ioan Botezătorul, zidită pe Xirolofos, a șaptea colină a Constantinopolului și a avut o importantă contribuție în viața religioasă, politică și duhovnicească a Capitalei. De-a lungul veacurilor a dobândit o mare faimă și a devenit cea mai populată mănăstire a Constantinopolului, constituind centrul duhovnicesc al Imperiului. Monahii se numeau studiți, iar organizarea petrecerii lor monahale a constituit model de viață chinovială pentru mănăstirile athonite. Trei împărați s-au retras acolo și au devenit studiți, în timp ce trei studiți au devenit patriarhi ecumenici.

În 1481 biserica Sfintei Mănăstiri a fost transformată în moschee. Apoi a ars, iar mai târziu, așa cum îmi spunea bunica, a fost lovită de cutremur, după care, înainte de catastrofa din Asia Mică din 1920, a ars din nou și au rămas niște ruine.

În fiecare an, la 1 mai, mergeam cu bunica la Moscheea hergheliei – așa cum se numește acum – și adunam flori roșii de mac, care creșteau acolo pe preafrumoasa pardoseală din mozaic, ce s-a păstrat cu modelele și miniaturile cu animale și păsări, cu toate că a rămas mulți ani în aer liber sub acțiunile condițiilor climaterice. Bunica aduna florile de pe toată pardoseala înverzită, afară de locul unde fusese SFÂNTUL ALTAR. Și nouă ne interzicea să călcăm pe acel loc.

În ultimul an, la 1 mai, a adunat mai multe flori ca oricând, căci a doua zi avea să plece din această lume. Când s-a întors acasă, ne-a spus:

– Atunci când turcii vor vrea să refacă moscheea pe locul unde adunam flori, de acolo vor ieși fantasmele care vor umple Constantinopolul și atunci va fi vai de ei.

Noi am înghețat la auzul acestora și am început imediat întrebările:

– Ce fantasme, bunică? Sunt adevărate fantasmele?

La început bunica tăcea, dar repede ni s-au dezlegat nedumeririle.

– Aceste fantasme, copiii mei, sunt NEADORMIȚII. De multe ori i-am văzut în timpul nopții cântând și liturghisind în mijlocul unei LUMINI mai presus de lume care cuprindea ruinele Mănăstirii. Sunt călugării care niciodată nu au plecat de acolo.

Am rămas cu toții cu gura căscată, ca și cum auzisem un basm. Însă nu era basm, pentru că bunica ne-a destăinuit ceva care a devenit realitate în al doilea an după ce a plecat de lângă noi.

– La anul veți merge singuri să adunați flori, mi-a spus bunica. Eu nu voi fi cu voi, ci voi fi cu NEADORMIȚII, prietenii mei.

Și întorcându-se spre mine, unul dintre mulții ei nepoți, mi-a spus:

– Iar tu, Constantine, vei fi meșterul și vei rezidi casa NEADORMIȚILOR”.

Aici, prietenii mei, se sfârșește istorisirea prietenului meu Constantin din Constantinopol. Nu mai pot scrie altceva, pentru că m-am emoționat nespus de mult și din pricina celor pe care le trăim astăzi.

Menționez că prietenul meu a studiat pentru inginer constructor.

Dr. Constantin Vardakas

Total
1
Shares
Previous Post

Liniştea sufletească

Next Post

Modalitățile de influență a duhurilor necurate asupra oamenilor

Related Posts