PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! (de trei ori cu trei închinăciuni până la pământ)
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru!
(cu trei închinăciuni)
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni dintre cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Cântarea 1, glasul 3
Pe Faraon, cel purtat în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea; iar pe Israel, cel ce fugea, l-a arătat mergător pedestru, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Cuvinte cel fără de început, pentru sfințitele rugăciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stăpâniilor, Tronurilor, ale Puterilor celor dumnezeiești, ale Îngerilor, Arhanghelilor, ale Începătoriilor și Domniilor, dăruiește-ne milele Tale cele mari, ca un Iubitor de oameni.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Ajută-mi, Înaintemergătorule al Domnului, rugând pe Hristos; și voi, ceata prorocilor, adunarea apostolilor, mulțimea mucenicilor, rugați pe Stăpânul tuturor să mă mântuiască pe mine, cel cuprins de multe păcate.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Dumnezeieștilor femei care bine ați pătimit și ați postit, soborul arhiereilor, cuvioșilor și drepților, cinstiților sfinți mucenici, rugați-vă să dobândim bunătățile cele veșnice noi, cei ce cu credință vă fericim.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Mintea mea fiind robită de dezmierdările trupești, cu totul o izbăvește, Stăpână, ceea ce ești una bună, și credincios mai adevărat prin fapte bune mă arată Fiului tău, ca după datorie să te slăvesc.
Cântarea 3
Cel Ce ai întărit din început cerurile cu pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale mă întăreşte, Hristoase, că nu este Sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Rogu-mă, o, Serafimi, Stăpânii, Heruvimi, izbăviți-mă de smintelile vrăjmașilor; voi, Domnii, Începătorii, Tronuri și Arhangheli, împreună cu toți Îngerii, rugați pe Izbăvitorul pentru mine, păcătosul.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Înaintemergătorule, roagă pe Hristos să dobândesc viața cea pururea făcătoare de bine; prorocilor și cetele mucenicilor, ale sfinților apostoli, ale arhiereilor, ale cuvioșilor și ale sfinților mucenici care v-ați săvârșit prin sânge, rugați-vă pentru mine, păcătosul.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Femei care vitejește ați pătimit și luminat ați postit și pe vrăjmașul l-ați biruit, rugați-vă să fim și noi părtași acelei desfătări și măriri nesfârșite de care voi v-ați învrednicit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
De Dumnezeu dăruită, Curată Fecioară, roagă-te împreună cu cetele cele de sus, cu toți înțelepții apostoli, cu sfinții mucenici și cu prorocii, ca să luăm desăvârșit dezlegare de păcate.
Cântarea 4
Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu, şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu, bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Prorocul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Vezi, Hristoase, să nu mă treci cu vederea, rogu-mă, pe mine cel cuprins de toate păcatele, ci, prin rugăciunile tuturor sfinților Tăi îngeri, cu ale mucenicilor și cu ale apostolilor Tăi, miluiește-mă și mă mântuiește și moștenitor Împărăției Tale mă arată, ca un milostiv.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Propovăduitorule al lui Hristos, Înaintemergătorule, aprinde acum făclia inimii mele cea stinsă, cel ce ai fost luminător Soarelui celui înțelegător, și te roagă, împreună cu prorocii și cu toți sfinții, să trec în caldă pocăință această viață trecătoare.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Strălucește-mi lumina pocăinței, Iubitorule de oameni, Iisuse, și mă învrednicește să dobândesc mântuirea, cu mijlocirile celor ce au slujit Ție întru credință, ale sfintelor femei, ale ierarhilor și ale mucenicilor Tăi, ale propovăduitorilor, ale apostolilor și ale sfinților mucenici.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu Întrupat, ceea ce ești cu totul sfântă, pe Acela roagă-L să ne mântuiască pe toți în ziua cea înfricoșătoare și să ne izbăvească de chinuri și să ne învrednicească de viața și de lumina cea veșnică, împreună și cu cei ce bine I-au slujit.
Cântarea 5
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale, îndreptează căile mele, rogu-mă.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Puterile cele înțelegătoare Te roagă acum, Milostive Doamne, Stăpâniile, Tronurile, Serafimii și Domniile, Îngerii împreună cu Arhanghelii și cu Începătoriile; fii milostiv poporului Tău și-l mântuiește, ca un îndurat.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Fericite Înaintemergătorule, cel ce ai petrecut viață străină și singuratică, fă-mă străin de tot chinul, rugând pe Iisus, Iubitorul de oameni, împreună cu dumnezeieștii proroci, cu apostolii, cu ierarhii și cu sfintele oști ale mucenicilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cel Ce ai luminat pe ierarhii Tăi și pe sfinții mucenici, Doamne, și ai mărit dumnezeiasca adunare a cinstitelor femei care vitejește au pătimit; pentru rugăciunile acestora, miluiește-mă, Cel Ce știi toate greșelile mele, cele fără de număr.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Preasfântă Fecioară, care ai născut pe Cuvântul, Cel cu totul sfânt, izgonește toată mâhnirea și întristarea sufletului meu și îndeamnă gândul meu să facă lucruri dumnezeiești, ca să te slăvesc cu credință și cu dragoste.
Cântarea 6
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Ca să mă izbăvească de chinul cel gătit acolo, Heruvimi, Tronuri, Domnii, Îngeri, Arhangheli, Începătorii și Puteri, rugați pe Stăpânul a toată făptura.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Cu cetele apostolilor și cu oștile mucenicilor, Înaintemergătorule, propovăduitorule al lui Hristos, roagă pe Iisus, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ca să aflăm milă în ceasul Judecății.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Sfântă Mare Muceniță Tecla, ceea ce ești întâia dintre femeile care tare au pătimit, împreună cu acelea, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne izbăvim de întunericul patimilor și de ispitele cele de multe feluri.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Pe tine, Stăpână, de Dumnezeu dăruită, te lăudăm credincioșii, că ai născut cu trup pe Dumnezeul cel lăudat, pe Care roagă-L, ceea ce ești neîntinată, să mântuiască țara aceasta și poporul ei în pace.
Cântarea 7
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta, tinerii în cuptor cu picioare vesele, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Fiind voi a doua lumină din Lumina cea dintâi, sfinților îngeri, cu împărtășirea cea netrupească și preabogată ați strălucit. Pentru aceasta strig: Luminați mintea mea cea pururea întunecată cu patimile vieții!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Ceata cea fericită a apostolilor, a mucenicilor și a sfinților proroci, a ierarhilor și a cuvioșilor, împreună cu fericitul Înaintemergător, Te roagă,
Iubitorule de oameni, să treci cu vederea greșelile noastre ale tuturor, care cântăm Ție: Bine ești cuvântat, Dumnezeul părinților noștri!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Schimbă durerea sufletului meu, Hristoase, și miluiește pentru rugăciunile sfinților mucenici, ale ierarhilor și ale cuvioșilor Tăi, și să nu mă rușinezi când voi sta înaintea tronului Tău, că bine ești cuvântat, Dumnezeul părinților noștri!
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Ca un tron în chip de foc porți pe Împăratul făpturii, pe Care roagă-L, Fecioară, împreună cu fericitele și sfintele femei, să mă învrednicească de Împărăția Sa pe mine, cel ce cu credință slăvesc ajutorul tău.
Cântarea 8
De șapte ori cuptorul, chinuitorul caldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia izbăviți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
O, Heruvimi, cei în chipul focului, Serafimi, cei cu multe aripi, Tronuri, Stăpânii și Începătorii, Îngeri și toți Arhanghelii și sfințite Domnii, rugați-vă, împreună cu Înaintemergătorul, cu prorocii, cu apostolii, cu ierarhii și cuvioșii și cu toți drepții, ca să ne miluiască pe noi.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Dați-ne ajutor, Sfinților Apostoli: Petru, Pavel, Iacob, Bartolomeu, Toma, Filip, Andrei, Marcu împreună cu Luca, Ioane, iubitul lui Hristos, Simon și Iuda, cel cu totul fericit, și marele Matia, fiind noi biruiți de ispitele înșelătorului și rătăciți.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul
și pe Sfântul Duh, Domnul.
Ștefane, începătorul mucenicilor, cel ce ai fost mai luminat decât razele soarelui, roagă-te împreună cu aceștia să ne luminăm toți și să scăpăm de toată negura păcatului noi, cei ce strigăm Stăpânului: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Domnul întru toți vecii!
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Fă să urmez, ceea ce ești cu totul curată, celor ce cuviincios au viețuit cu viață îmbunătățită, rănind pe vrăjmașii cei ce mă mâhnesc fără de milă și mă supără neîncetat, trăgându-mă la patimile cele trupești, ca, bucurându-mă, să strig: popoare, preaînălțați pe Hristos în veci!
Cântarea 9
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvesc.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
O, dumnezeiești Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Tronuri, toate Începătoriile și preamărite Puteri și Sfinți Arhangheli, faceți rugăciune la Dumnezeu ca, bine viețuind, să dobândim mântuire și să ne izbăvim de necazuri.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Înaintemergătorule, ca acela ce ai fost proroc mai ales, împreună cu toți prorocii, învrednicește-ne tuturor bunătăților și pe noi, cei îngreuiați de patimi și pururea cuprinși de ispitele celui viclean și de înșelăciunile vieții, ca să vă cinstim cu credință.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Dumnezeiești, cu totul slăviți, cei doisprezece apostoli, împreună cu toți cuvioșii, cu preoții și cu sfinții mucenici și cu fericiții și dumnezeieștii proroci, cuvioase și drepte femei și mucenițe, care tare ați pătimit, faceți rugăciuni pentru noi către Iubitorul de oameni.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Fecioară, ceea ce ești iubitoare de bine, roagă pe Fiul tău Cel Bun și Domnul să tămăduiască și să mântuiască sufletul meu cel slab și necăjit pururea de asupririle balaurului celui stricător de suflet și să-l fericească împreună cu toate înălțările cele purtătoare de lumină.
Rugăciune către toți sfinții
O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, sfinților toți, care stați înaintea altarului Sfintei Treimi și va bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, frații voștri cei mai mici, aducem vouă aceste cântări de laudă și, prin mijlocirea voastră, cerem milă și iertare de păcate de la Preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci, cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci, ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocăință a ajunge la locașurile Raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.