De la a tronului înălţime mai bine se vede
A lumii deşertăciune spoită.
Tronul imperial e zguduit fără milă
De intrigile ticăloase ale lumii.
Theofana adânc cu ochiul ei vede
Nebunia acestei lumi, ca un val de mare.
De aceea inima ei călită în suferinţă
Întru Unul Dumnezeu şi-o ancorează tare.
Iată regii acestei lumi!
Dar oare sunt ei regi?
Ei nu sunt decât spiţe care se-nvârt iute.
Moartea îi numără şi îi duce pe ei,
Pe aceşti regi ai lumii, umbre trecătoare.
Theofana fecioară înţeleaptă este
Candela inimii ei arde pururi, aprinsă de Duhul.
Ea îi luminează cărarea vieţii ei,
O păzeşte de căderea-n păcate.
Ea este acum fericită în Raiul de Sus,
Cu duhovniceştile stele străluce împreună.
Theofana domneşte acolo unde schimbare nu-i,
Nici întristarea, nici suspinul.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
