Slăvitul Arsenie, cel de lume slăvit,
De slavă fugind, îşi zise-ntru sine:
„Lumii şi oamenilor mort socoteşte-te.
Lucruri nici înţelepte, nici nebuneşti nu grăi.
Căci pentru vreun cuvânt nesocotit
S-a întâmplat rău să-ţi pară, Arsenie;
Pentru tăcere însă, niciodată.
Inima de nu mi-o voi lega de Domnul,
De astă viaţă de patimi nu mă voi putea dezlega.
Gândul doar la Domnul de mi-l voi ţintui,
Patimile lumii-atunci, părăsi-mă-vor.
Clipele timpului ţie lăsat
Cu rugă şi lucrare umple-le;
Somnul fie puţin, iar lucrarea, sporită.
O, păcătoase Arsenie, nu mai lâncezi!
La pustie-atunci, pentru ce-ai mai ieşit?!
Hotărât lucru, nu spre trândăvie,
Ci spre mântuirea sufletului tău;
Hotărât lucru, nu spre multa dormire,
Ci spre plângerea păcatelor sufletului tău!
Pe care grabnic, o, vindecă-l, Arsenie,
Grăind către Domnul mereu:
Doamne, Milostiv fii mie, păcătosul!”
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
