Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Orest

Tânărul Orest nu şi-a cruţat tinereţea,
Ci cu Hristos, îndrăzneţ, înaintea eparhului s-a lăudat.
El L-a preaslăvit fără frică pre Domnul Slavei,
Dumnezeul Cel Viu, Treimic, Unul şi Sfânt.

El a preaslăvit pre Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul,
Pe-acela Care pentru omenire moarte pe Cruce a luat.

Torţinarii repezitu-s-au cu bice asupra lui Oreste,
Dar el i-a dispreţiuit pe ei, de-ai lor idoli râzând.

Ei l-au aruncat în foc pe viteazul Oreste,
Dar focul s-a răcorit de rouă Duhului Sfânt.

Ei picioarele lui le-au străpuns cu piroane,
Şi tot trupul lui în rană l-au prefăcut.

Dar Orest Mucenicul, întărit de Duhul,
Lui Dumnezeu s-a rugat şi I-a mulţumit Lui.

Orest I-a mulţumit lui Dumnezeu
Că l-a învrednicit de chinuri,
Că vrednic l-a socotit spre a fi fiul Lui.

O, Sfinte Mucenice Oreste, Plăcutule al lui Dumnezeu,
Viteazule biruitor al lui Hristos!
Ajută-ne şi nouă până-n ultimul nostru ceas,
Şi cu rugăciunile tale aleargă-ne-n ajutor!

Ajută-ne să dobândim sfârşit bun vieţii noastre,
Şi-nvredniceşte-ne pre noi ca în Rai
Aproape de tine să stăm!

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.

Previous Post

E-dialog cu cântăreții bisericești- Arhim. Efrem Vatopedinul

Next Post

Părintele meu, Părintele meu, Părintele meu

Related Posts
Total
0
Share