Preot Ioan Istrati
Eram la Seminar, prin ’93, extern. Dormeam acasă, la Târgu Neamț. La 3 noaptea, sună telefonul. Mama, biolog principal la Laborator, răspunde. Era o doctoriță de la Maternitate. O femeie săracă din Țolici născuse gemeni la 7 luni. Doamna preoteasă, veniți vă rog să-i botezați că mor într-o oră.
Mama m-a luat cu ea că îi era frică noaptea. Când am ajuns, ne-am crucit. Două mogâldețe de 7-800 de grame, vinete, ca niște pui de pisică.
I-am botezat imediat. Îi țineam pe amândoi într-o singură mână. Le-am zis Ionuț (ca pe mine) și Claudița, așa a vrut mama lor.
Și bebelușii n-au murit. Băiatul era un pic retardat, dar nimic nerezolvabil. Fetița de o deșteptăciune uimitoare.
Femeia asta, Rodica, mama lor, e un unicat. A născut de 5 ori și are 10 copii. Gemeni toți.
Stăteau într-o căsuță de chirpici, cu lut pe jos, cu lampă cu gaz, vatră de pietre. Sărăcie lucie.
Mâncau bureți fripți și turte pe o tablă.
Ani de zile, mama le-a botezat toți copiii. Când intram acolo, parcă eram acasă. Covoare, dulap, scaune, pături, toate erau de la noi.
Când am ajuns student la Teologie, i-am vizitat într-o vară. M-am îngrozit. Lângă pădure, 8 copii deja, hrăniți cu lapte de țâță, iar apoi cu ceai și zahăr.
Mama mea pompa în fiecare lună, dar nu era de ajuns. Tatăl copiilor avea un picior amputat. Era apocaliptic. Parcă erau pui de mumii. Un copilaș de 4-5 kile, mergea în picioare, vorbea, avea un an jumate. Parcă era dintr-un film horror.
O furie uriașă s-a aprins în mine. Am sunat în seara aia sute de oameni, prieteni, străini, preoți, și am strâns 40 de milioane (O sumă enormă atunci). Eu bursa de merit. Mama a pus 2 salarii. Cu banii i-am luat o vacă roșcată foarte frumoasă.
Când ne-am dus, cei 10 copilași (mai făcuse 2) stăteau în curu gol afară pe lut, cu niște străchini de fier și cu linguri și urlau: Lap-ti, Lap-ti…, zdrăngănind ritmic, ca într-un dans tribal, străchinile date de mama.
Maică-sa venea cu o găleată de lapte și le punea la toți, cu polonicul. Era imaginea perfectă a fericirii. Copiii își băgau năsucurile în laptele cald, de-abia scos din vacă și hleorbăiau.
Un an a fost Raiul. Copiii creșteau, arătau a oameni, nu a scheleți ambulanți.
Până într-o zi. A venit Rodica, mama lor plângând, la noi. Soțul plecase în pădure să adune vreascuri. Un polițist îndiavolit l-a prins, i-a făcut dosar penal și l-a băgat așa invalid la pușcărie. Nevasta a vândut vaca de la gura copiilor să dea șpagă la polițai. Degeaba, invalidul hoț de păduri a stat doi ani la pârnaie.
Am plâns, am urlat, aia era vaca mea și a copiilor, nu a nemernicilor șpăgari.
Până și Dumnezeu, Iubirea infinită, dacă pierzi la poker totul într-o seară, a doua zi nu-ți dă înapoi.
M-am sfătuit cu mama. Nu mai aveam bani. Și așa am cumpărat două capre. Le-am dus în portbagaj la copiii care nu mai mâncaseră nimic de 2 zile.
To be continued…
