Se pare a fi simplistă și nepotrivită întrebarea care se formulează în titlul acestui articol. Cu toții cunosc că sacrilegiul dezgustător al locuitorilor Sodomei, Gomorei și al cetăților din jurul acestora era patima pervertită a homosexualității. O patimă atât de dezgustătoare în ochii lui Dumnezeu, încât aceste cetăți au rămas pildă veșnică a înfricoșătoarei dezaprobări a lui Dumnezeu prin greaua pedeapsă pe care au suferit-o, fiind șterse de pe fața pământului cu pucioasă și foc.
Cu toate acestea, în Sfânta Scriptură avem o referire la păcatul sodomiților rostită de însăși gura lui Dumnezeu, care ne cutremură încă și mai mult. Cu vreo 600 î. Hr., Dumnezeu, prin proorocul Iezechil, îi preînștiințează pe nepocăiții iudei despre pedeapsa ce are să vină asupra Ierusalimului, din pricina tragicei lui apostazii de la Legea Lui, precum și despre completa lui distrugere. Domnul Atotțiitorul numește Sodoma sora Ierusalimului, datorită aceleași stricăciuni, și denumește păcatul cetății Sodomei, explicând totodată de ce a distrus-o și amenințând Ierusalimul că aceeași soartă va avea și el.
Ceea ce ne uimește în cuvintele lui Dumnezeu este faptul că păcatul sodomiților nu este denumit de către cunoscătorul de inimi Dumnezeu așa cum îl știm noi, ci diferit. Și iată ce citim: „Care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta”. Care? „Mândria” . Mândria, îmbuibarea, obrăznicia, trufia! Iar Dumnezeul cel Sfânt explică: „S-au mândrit și au făcut fărădelege înaintea Mea”. Erau trufașe, spune Domnul, se făleau și se lăudau cu cele pe care le făceau, nefăcând păcatele lor în ascuns, ci la arătare, înaintea Mea, la lumina zilei, cu obrăznicie și nesimțire, fără sfială și frică. „Păcatul…nu-l săvârșeau în ascuns și cu rușine, ci îl făceau cunoscut și-l răspândeau peste tot, lăudându-se cu faptele murdare pe care le făceau”, tâlcuiește locul de la Isaia 3, 9 și Sfântul Vasilie cel Mare. De aceea și Eu, continuă Dreptul Judecător în cuvântul Său, i-am șters de pe fața pământului, când am văzut ce fac. „De aceea le-am şi nimicit, cum ai văzut” .
Cutremurător este cuvântul dumnezeiesc: „Acesta este păcatul sodomiților”: nu cel pe care am fi așteptat să-l auzim, ci „mândria”. Sentința dumnezeiască are profunzime. Prezintă rădăcina și pricina păcatului degenerat și pervertit al sodomiților, care nu era altul decât trufia, obrăznicia, lăudăroșenia, necinstirea lui Dumnezeu. Și nu numai că păcătuiau, ci se și mai lăudau cu păcatul lor. Iar aceasta a fost ceea ce L-a întărâtat pe Dumnezeu. Și pentru aceasta i-a nimicit. Dar pentru ce scriem acestea? Te cuprinde frica și cutremurul când observi identitatea în dispoziții ale sodomiților cu noii sodomiți. Ai zice că aceste cuvinte de la anul 600 î. Hr. s-au scris pentru cele ce se petrec astăzi în toată lumea și în țara noastră.
«Gay pride»! Defilarea homosexualilor în capitală cu principala caracteristică și reclamă: «Pride»! Trufie! Mândrie! Este cu putință să nu se înfricoșeze cineva văzând asemănarea? „Și le-am nimicit, cum ai văzut”, spune Dumnezeu. Toți cei care mai vrem să stăm cu frică de Dumnezeu în acest loc; toți cei care ne neliniștim ca să nu ajungă țara noastră „în adâncul relelor”, încât să „nu bage în seamă” ; toți cei care nu suferim să vedem cum țara noastră se transformă în Sodoma și Gomora, să înțelegem profunzimea cuvintelor dumnezeiești. Să ne subțiem simțirile noastre duhovnicești pentru a putea constata amploarea „mândriei”, adică a provocatoarei și obraznicei nerușinări care a cuprins lumea noastră, vremea noastră, pe străzile orașelor noastre, afișele și ecranele gigantice a civilizației noastre materialiste, „stilul” nostru de viață, înseși inimile noastre și prin ea toate alegerile și preferințele noastre estetice. Toată această climă, această atmosferă, în care ne mișcăm și care favorizează apariția continuă de noi monstruozități asemănătoare.
Să ne dăm seama de seriozitatea împrejurărilor, de marginea prăpastiei pe care ne aflăm, și să ne îmbrăcăm în „sac și cenușă”. Să cădem în genunchi, să ridicăm mâinile, să plângem înaintea lui Dumnezeu, recunoscând că „am păcătuit, fărădelege am făcut, vinovați suntem” . Și să ne pocăim, să ne întoarcem de la slava deșartă, de la lucrurile noastre zadarnice, de la aroganța noastră la preacurata frică a lui Dumnezeu. Această frică, frica lui Dumnezeu, evlavia, conștientizarea atotprezenței Lui, să le cultivăm în noi înșine și în copiii noștri. Altă cale nu există. Avertismentul lui Dumnezeu este limpede: „Mai înainte de sfărâmare merge defăimarea și mai înainte de cădere cugetarea cea rea” și: „Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă Har”.
