Din nou octombrie… Iașul, vechea capitală a Moldovei îmbracă iarăși veșminte alese, așa cum se cuvine la orice mare sărbătoare. Încă de la începutul lunii, pășind pe străzile-i încărcate de cultură și istorie, simți emoția și entuziasmul locuitorilor. Parcă așteaptă cu toții ceva, parcă își doresc să ofere din bucuria și împlinirea lor și altora. Și fac asta, de altfel, de atâtea veacuri, fără să obosească vreodată. Căci, la mijlocul lunii, inima orașului începe să bată într-un alt ritm. Un ritm al rugăciunii neîncetate, venită din toate colțurile lumii și alimentată, într-un fel, de miresmele de busuioc și tămâie. Acolo, în inima orașului, Cuvioasa Parascheva își așteaptă iarăși pelerinii. Lor le e dor de ea și vin s-o viziteze așa cum noi mergem în vizită la cei dragi atunci când își serbează onomastica sau ziua de naștere. Vin de peste tot, cu greutăți și cu mulțumiri deopotrivă, și vorbesc cu ea sărutându-i mâinile și cerându-i să mijlocească pentru dânșii către Bunul Dumnezeu.
Dacă în anii trecuți v-am spus cum și când i se schimbă veșmintele pe parcursul unul an, sau cât a plătit domnitorul Vasile Lupu pentru Moaștele sale, de această dată vă aducem înainte un alt subiect, la fel de puțin cunoscut – poate – publicului larg: care au fost vorbele pe care le-a rostit Cuvioasa Parascheva înainte de a-și da sufletul în mâinile Domnului? Aflați, ca de obicei, în rândurile de mai jos.
Sfânta Parascheva – pelerină și nevoitoare în Țara Sfântă
Răsfoind paginile Sinaxarului și citind cu atenție viața Sfintei aflăm că, după ce a moștenit o mare avere de la părinți, alături de fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a retras „în adâncul pustiei”. Călătorind, a ajuns mai întâi la Constantinopol (Istanbulul de astăzi), unde a ascultat cuvintele de folos ale maicilor și părinților cu viață îmbunătățită, apoi s-a îndreptat către Țara Sfântă, dorind să-și petreacă restul vieții în locurile binecuvântate în care a trăit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. După ce a colindat Ierusalimul ca o adevărată pelerină, s-a stabilit într-o mănăstire de măicuțe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, așa cum au făcut-o mai demult Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Maria Egipteanca și mulți alți ostenitori ai pustiei. Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare, spune în Cazania sa (numită pe larg „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari”, tipărită la Iaşi în anul 1643), că Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspuns la Judecata ce va să fie”. Iar judecata era aproape, fiindu-i vestită într-un mod cu adevărat minunat.
Cuvioasa Parascheva, vizitată de Îngerul Domnului
Ajungând la vârsta de numai 25 de ani, se spune că, într-o noapte, pe când dormea, ostenită după atâta priveghere, un Înger al Domnului i s-a arătat și i-a spus că este timpul să se întoarcă în locurile pământești: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.
Fără să-l întrebe de ce e nevoie să se întoarcă chiar în locurile în care s-a născut sau de ce e timpul să plece din această viață la o vârstă atât de fragedă, Sfânta Parascheva s-a trezit și a pus în lucrare vorbele Îngerului. De altfel, știm că Dumnezeu îi ia alături de el pe cei drepți nu doar la vârste patriarhale, ci atunci când sunt cel mai pregătiți să se mântuiască. Luându-și rămas-bun de la surorile din mănăstirea în care se nevoia, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici, a dorit numaidecât să ajungă în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, locul în care, în timpul împăratului bizantin Leon cel Înțelept, într‑o noapte de sâmbătă spre Duminică, Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei și ucenicului său, Epifanie. Îngenunchind înaintea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Parascheva a început să se roage fierbinte: „Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ, decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!”.
Ieșind, apoi, din Biserică, s-a urcat iarăși pe corabie, călătorind spre casă. Se spune că, în timpul călătoriei s-a pornit o furtună, iar corabia a fost pe punctul de a se scufunda. În acel moment, Sfânta Parascheva a strigat: „Kalikratei” (adică, „Mult curaj!”) și, de atunci, conform tradiției, țărmul la care au ajuns și s-au salvat de la pieire a primit numele de Kallikrateia și astfel se numește până în zilele noastre, orașul făcând parte din municipalitatea Nea Propontida.
Ajungând în Epivata, Sfânta Cuvioasă a mai trăit doi ani pe lângă Biserica din sat până într-o seară când, simţind că a venit momentul să se despartă de lumea aceasta, a îngenuncheat înaintea Icoanei Mântuitorului şi, cu lacrimi a, rostit o rugăciune deosebită, pe care merită să o ținem minte. Acestea au fost, de fapt, ultimele cuvinte pe care le-a rostit Cuvioasa Parascheva: „Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum îndură-Te, Doamne, şi spune Îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!”. Iar Îngerul, delicat și cu pace, a dus sufletul ei înaintea Tronului Ceresc, trupul fiindu-i înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.
Înfruntând toate vicisitudinile istoriei, Sfânta Parascheva avea să ajungă, în cele din urmă, în capitala Moldovei. Domnitorul Vasile Lupu a adus Moaștele Sfintei la Iași în anul 1641 și le-a așezat în ctitoria sa, Biserica Sfinților Trei Ierarhi. Un gest de profundă mulțumire și recunoştinţă din partea Patriarhului Partenie I şi a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că marele domnitor Vasile Lupu al Moldovei a achitat în întregime datoriile Patriarhiei Ecumenice. De atunci, Cuvioasa străjuiește în inima Iașului, așteptându-i în orice zi și-n orice cea pe toți cei care, de la sute sau mii de kilometri, mai ales la mijloc de octombrie, vin să-i spună „față către față” necazul și să ia binecuvântare pentru anii care vor veni.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
