Așa cum am mai spus și în alte rânduri, în tradiția ortodoxă, prietenia dintre Sfinți și animale are rădăcini adânci și dezvăluie înțelepciunea divină care străbate întreaga creație a lui Dumnezeu. Sfinții, în lumina credinței ortodoxe, sunt modele de iubire și compasiune, iar relația lor cu animalele nu reprezintă doar o simplă interacțiune, ci o manifestare a armoniei adânci dintre om și restul creației lui Dumnezeu. În această lumină, prietenia Sfinților cu animalele devine o oglindă a dragostei divine care leagă toate ființele, o expresie a grijii lui Dumnezeu pentru întreaga Sa creație.
Pe de altă parte, însă, nu este un secret faptul că Martirii și Mucenicii Bisericii primelor secole creștine au servit drept hrană fiarelor sălbatice, că animale dintre cele mai fioroase le-au curmat viața sau le-au provocat răni cimplite. De aceea, cu prilejul prăznuirii Sfintei Mucenițe Chiriachi din ziua de 7 iulie, am considerat că este interesant să aflăm din ce motiv această Muceniță a primelor veacuri creștine este reprezentată în unele Icoane alături de mai mulți lei și care este fundamentul acestei imagini neobișnuite. Aflați și dumneavoastră răspunsul, în rândurile de mai jos!
Sfânta născută într-o zi de duminică
În timpul domniei împăratului Dioclețian, în anul 282, în Asia Mică trăia un creștin pe nume Dorotei împreună cu soția sa, Evsevia. Deși erau printre familiile-model pentru creștinii acelei vremi, supărarea lor cea mai mare era că nu aveau copii. După o vreme în care s-au rugat, au postit și au dăruit din puținul lor celor aflați în nevoie, Dumnezeu s-a îndurat de ei și i-a binecuvântat cu o fetiță. Pentru că Îi promiseseră Domnului că, dacă le va dărui un copil, îl vor dărui Lui, și-au respectat făgăduința. Pentru că fiica lor s-a născut într-o zi de duminică – Ziua Domnului – i-au pus ei numele Chiriachi (kiriaki în limba greacă înseamnă „duminică”).
Crescută de mică în credința creștină, Chiriachi a fost inițiată în învățăturile creștine și astfel Sfânta a dobândit o frumusețe sufletească deosebită. Însă, Dumnezeu a înzestrat-o și cu frumusețe trupească, motiv pentru care cei doi părinți ai ei au îndemnat-o să trăiască în feciorie și-n ascultare pentru a fi pregătită să fie mireasă a lui Hristos. Iar Sfânta Chiriachi a ascultat cuvântul părinților ei și l-a împlinit întocmai. Până în ziua în care, un păgân bogat, care viețuia în cetate, auzind de la ceilalți despre frumusețea și bunătatea tinerei fecioare, a hotărât s-o ceară de mireasă pentru fiul său. Când a auzit Sfânta despre acest fapt, a mărturisit că este mireasa lui Hristos și că dorește să moară în feciorie. Refuzul ei l-a înfuriat atât de tare, încât acesta i-a scris lui Dioclețian și i-a denunțat că sunt creștini și nu se închină la idoli.
Pentru cei care nu știu, persecuția creștinilor din timpul împăratului Dioclețian, cunoscută și sub numele de Marea Persecuție, a fost una dintre cele mai severe și sistematice persecuții împotriva creștinilor din Imperiul Roman. Motivațiile lui Dioclețian pentru inițierea persecuției includeau dorința de a restaura vechile tradiții romane și unitatea religioasă a imperiului. Creștinismul, cu refuzul său de a adora zeii romani și de a participa la cultul imperial, era văzut ca o amenințare la adresa coeziunii sociale și politice. Mulți creștini au fost martirizați în această perioadă, fie prin execuție publică, fie prin torturi severe. Printre ei s-au numărat Sfântul Gheorghie, Sfânta Lucia, Sfântul Sebastian și Sfântul Panteleimon.
Astfel, aflând împăratul despre mărturisirea lor, i-a chemat la el pe toți trei, iar tatăl Sfintei Chiriachi, Dorotei, i-a răspuns că atât el, cât și familia sa au fost crescuți în credința adevărată și nimic nu va schimba tăria credinței lor. Drept urmare, împăratul a ordonat biciuirea lui Dorotei și, ulterior, l-a trimis pe el și pe Evsevia la ighemonul Iust, în Armenia Mică, unde au fost martirizați. La rândul ei, Sfânta Chiriachi a fost trimisă la Maximian, ginerele lui Dioclețian, în Nicomidia. Acesta, impresionat de frumusețea ei, i-a propus să se căsătorească cu o rudă a împăratului dacă va renunța la credință. Însă, Sfânta Chiriachi nu s-a lăsat nici de această dată, zicând că nimic nu poate să o despartă de Hristos.
Leii din Icoanele Sfintei Chiriachi
Atunci, ei au început să o chinuiască și să o supună la torturi groaznice. Au bătut-o, i-au smuls părul din cap, au aruncat-o în foc, însă un nor trimis de Dumnezeu cu ploaie l-a stins. De fapt, în acest episod al martiriului ei găsim și răspunsul la întrebarea din titlul articolului nostru. Conform tradiției, în timpul persecuțiilor la care a fost supusă, Sfânta Chiriachi a fost aruncată și într-un amfiteatru pentru a fi sfâșiată de lei. Însă, leii nu au atacat-o, ci s-au comportat maim ult decât pașnic, gudurându-se ca niște miei în jurul ei. Atunci, mulți locuitori au cetății au înțeles că Sfânta Chiriachi este, cu adevărat, un om al lui Dumnezeu și că aceasta este, de fapt, o minune petrecută sub ochii lor. Mulți păgâni L-au mărturisit atunci pe Hristos și au primit Sfântul Botez.
În viața Sfintei Chiriachi citim că nu s-a înfricoșat deloc nici la vederea leilor, nici când a fost supusă la celelalte chinuri. Dimpotrivă, cu un curaj greu de egalat, de acolo, din arena cu lei, îi spunea cezarului Maximian: „Vezi bine că nicicum nu mă poți întoarce de la credința mea. Căci de mă arunci în foc, mai înainte de mine Cei Trei Tineri în foc au fost aruncați și prin credință s-au mântuit; iar de mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credință s-a mântuit; iar de mă arunci în mare, mai înainte de mine lona Prorocul a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți și prin credință s-a mântuit; dacă tăișului sabiei mă dai, mai înainte de mine Cinstitul Botezător loan sabiei a fost dat și credincioșia lui l-a mântuit. Căci ca și tuturor acestora, mie viața îmi este a muri pentru Hristos”. Minunea aceasta a îmblânzirii leilor a fost consemnată, mai apoi, și în Acatistul Sfintei Chiriachi, spre a da mărturie tuturor despre credința statornică și despre curajul mărturisirii ei: „Bucură-te, că și leii s-au îmblânzit înaintea ta; Bucură-te, că pentru aceasta ai preamărit pe Dumnezeu”.
În cele din urmă, în martiriul Sfintei Chiriachi citim că Maximian a trimis-o la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa față de creștini. În cele din urmă, pentru că n-au înduplecat-o să renunțe la Hristos, au hotărât să o scoată din cetate și să îi taie capul, însă n-au mai ajuns să facă asta. Sfânta Chiriachi a cerut puțin timp ca să se roage lui Dumnezeu pentru tărie și putere și astfel, după ce și-a încheiat rugăciunea, s-a întins pe pământ și și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Atunci, din cer s-a auzit o voce care le-a spus celor de față: „Mergeți, fraților, și propovăduiți la toți măririle lui Dumnezeu!”. Trupul i-a fost îngropat cu evlavie mare de către creştini, iar la mormântul ei s-au petrecut multe minuni. Astăzi, o parte din capul Sfintei Muceniţe Chiriachi se păstrează în Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Egialias (Grecia), iar o altă parte se găseşte în Muntele Athos. De asemenea, mâna dreaptă a Sfintei Mari Muceniţe Chirachi se află – din 1787 – și în țara noastră: în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, ocrotindu-i pe toți cei care merg să îi aducă prinos de rugăciune și de mulțumire.
În loc de concluzie, un singur gând: curajul Sfintei Chiriachi ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru noi toți. Asemenea ei, suntem și noi chemați să luptăm cu ispita, în orice chip s-ar înfățișa aceasta în viețile noastre și indiferent de circumstanțele dificile sau de provocările pe care le întâmpinăm. Curajul și credința ei nezdruncinată ne îndeamnă să fim martori și mărturisitori ai Domnului în viața de zi cu zi și să ne implicăm, la propriu, în a aduce lumina și nădejdea întru Hristos în jurul nostru. Oriunde ne-am afla!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
