Care este însă oglinda inimii noastre? Simțul duhovnicesc, pe care-l dobândim atunci când avem o conștiință bună și îndrăznire înaintea lui Dumnezeu.
Când sunt cinstit și mă cercetez pe mine însumi, atunci mă văd ca într-o oglindă. Aceasta îmi dă îndrăznire și dragoste pentru Dumnezeu, dar și încredere. În paralel însă cu oglinda inimii mele, cu conștiința bună, cu trăirile duhovnicești, cu experiența mea duhovnicească, văd ce are în inima lui și altul care este lângă mine. Adică dobândesc harisma discernământului și a străvederii.
Când cineva este afundat în păcat, îi vede pe toți păcătoși și osândește pe toată lumea. Când este răutăcios, viclean, când urăște, atunci suspectează neîncetat de păcate pe ceilalți. Aceasta se întâmplă pentru că propria lui oglindă, care este conștiința lui, este o mare înspumată.
Nu poate să vadă deci nimic altceva la tovarășii săi în afara de umbre. Păcătosul nu poate să-i laude pe ceilalți oameni. „Întreabă-mă pe mine, dacă vrei să știi cine-i cutare”, îți spune el despre cineva. Și este sigur că nu există om care să nu osândească și să nu critice pe aproapele său și să nu fie mustrat de conștiință.
Cine vorbește împotriva altei persoane are un suflet demonic.
Când îți spune: „Âsta-i mândru, celălat mânios, altul depravat” înseamnă că el însuși este așa. Și dacă presupunem că acum nu este așa, deoarece legea duhovnicească este în lucrare, va deveni cu siguranță. În groapa pe care ai săpat-o altuia, vei cădea tu însuți în cele din urmă.
De aici ne dăm seama că omul care scoate pe gură cuvinte de judecată la adresa unei terțe persoane nu e cu putință să aibă nici cea mai mică scânteie de lumină dumnezeiască. Dimpotrivă, este plin de necurăție în suflet. Cel neprihănit, omul curat, nu judecă niciodată pe altul, ci numai pe sine însuși, ca să fie în măsură să urmărească dacă conștiința lui, oglinda inimii sale, este liniștită și diafană. Așadar, fiindcă persoanele care osândesc, judecă, iscodesc, fac observații, sfătuiesc pe alții au un suflet demonic, NU VĂ ÎNTOVĂRĂȘIȚI NICIODATĂ CU ELE.
Plecați! Spuneți-le: „Iertați-mă, am treabă, nu pot, sunt foarte grăbit!”
Spuneți-le ce vreți, numai plecați, fiindcă acolo se află un demon și este cu siguranță contangios. Din gura celuilalt va intra într-a voastră, ca și gripa. Putem avea încredere numai în gura care grăiește cele bune. Când am o inimă bună și comuniune cu Dumnezeu, atunci mă bucur și pot să văd inima celuilalt.
Înțeleg că X este bucuros, în timp ce Y are pe cel viclean într-însul, are gânduri, păcate. Văd chiar și copilăria lui, nașterea lui, toate se văd în oglinda inimii mele. Aceasta este harisma duhovnicească pe care o primește omul curat.
Sfântul ISIHIE – Cuvânt despre trezvie – Arhim. Emilianos Simonopetritul – Editura Sf. Nectarie
