Care este părerea Bisericii ortodoxe despre hipnoză?

Andreea:

Bună ziua! Aş dori să ştiu, dacă se poate, care este părerea Bisericii ortodoxe despre hipnoză. În primul rând, ce este aceasta? Şi dacă din punctul de vedere al Bisericii este ceva rău sau bun. Vă mulţumesc. Toate cele bune!

Părintele Ioan Istrati:

Hipnoza este o tehnică de manipulare a minţii prin puterea altei minţi. De obicei ea se realizează doar la persoanele care doresc acest lucru şi cu un grad scăzut de rezistenţă mentală. Există tehnici specifice de inducere a unui sentiment sau senzaţie.

Există însă foarte multe înşelătorii sau şarlatanii printre cei ce hipnotizează.

Dacă hipnoza este folosită în cazuri medicale, pentru tratarea unor maladii psihice, atunci ea este o tehnică bună.

Dacă însă este folosită pentru extragere de informaţii, umilire şi degradare a persoanei umane, atunci este un procedeu al celui viclean.

De cele mai multe ori hipnoza are rol de divertisment, instrument de informaţie (în spionaj etc.) sau medical.

Biserica Ortodoxă nu recomandă hipnoza (săvârşirea sau primirea ei) decât în cazuri speciale de tip medical, care impun astfel de procedee, oricum instuţionalizat. Şi aceasta deoarece creierul uman are o legătură intrinsecă cu sufletul, este sediul ideilor, gândirii şi simţirii, aşa încât folosirea lui în mod submisiv poate fi o metodă de pierdere a libertăţii şi implicit prin efecte, a mântuirii.

Biserica salută conştiinţa mântuirii, ochii larg deschişi asupra lumii, aprofundarea teologică a creaţiei, şi nu procedeele de subjugare a minţii sau de ocultism cu substraturi demonice.

Sursa: http://doxologia.ro.

Previous Post

Puterea muzicii bizantine vine din starea sufletească: Interviu cu psaltul Gabriel Rădășanu de la Catedrala Patriarhală

Next Post

21 de rubini

Related Posts
Total
0
Share