O tânără, care se îndrăgostise de un tânăr și nu știa dacă el o vrea, a venit la Cuviosul Porfirie și i-a spus:
– Părinte, vreau să mă căsătoresc cu cutare.
Atunci Cuviosul i-a răspuns:
– Vei face rugăciune și voi face și eu la cutare oră. Ne vom ruga amândoi pentru el și dacă va vrea Dumnezeu, îl va lumina.
Și au făcut multă rugăciune și ea și Cuviosul Porfirie, iar acel bărbat, la acea oră, simțea ceva în inima sa. Simțea o căldură, un val de dragoste, o bucurie, ceva…
După o vreme merge la Cuviosul Porfirie (căci și el îl cunoștea) și-i spune:
– Părinte, în ultima vreme ceva se întâmplă cu mine. În fiecare zi la cutare oră, simt ceva în inimă.
– Ce simți?, l-a întrebat Cuviosul.
– O căldură, o dulceață, o amorțeală. Ceva se întâmplă. Și vreau să vă spun și altceva, Părinte. Acum când am venit aici să mă spovedesc, afară am văzut o tânără așteptând. Nu știți, este căsătorită? Mi-a făcut o deosebită impresie.
– Vom vedea, i-a spus Cuviosul. O vei cunoaște și vei vedea.
Și în cele din urmă, așa cum v-ați dat seama, s-au căsătorit. Cum au izbutit? Căci tânăra nici nu i-a vorbit, nici nu și-a pus rațiunea și nici istețimea ei la lucru. Adică istețime a pus, însă o istețime de tip duhovnicesc. Nu a acționat omenește. Nu a acționat cu măiestria lumească, ci prin rugăciune. Lucruri practice, nu-i așa?
Și Cuviosul Porfirie a făcut o familie frumoasă prin rugăciunea sa și a tinerei care a mers să se spovedească la el.
Cu adevărat rugăciunea face minuni!
Extras din Omilia Pr. Andrei Konanu.
