– Părinte, atunci când sunt învinovăţită pentru ceva de vreo soră, deşi nu sunt vinovată, nu pot suporta şi mă răcesc faţă de ea.
– Ia stai puţin! Ce spune Tipicul Bisericii despre aceasta? Cărui caz aparţine? Tu cum te ajuţi mai bine? Să fie aşa cum spui, că nu eşti vinovată. Dar dacă te-a nedreptăţit, ai câştig. Iar aceea dacă a spus ceva împotriva ta ca să se îndreptăţească, după aceea conştiinţa o împunge, o mustră, se pocăieşte şi te vede cu mai multă dragoste. Două-trei bunătăţi împreună. Astfel ţi se dă prilejul să te îmbogăţeşti şi să devii fiică de boier, iar nu ţigancă. Dacă Dumnezeu îţi dă posibilitatea să te faci fiică de boier şi să poţi da şi tu altuia, de ce vrei să rămâi ţigancă?
– Gândul insistă să o întreb pe soră cum a înţeles ea purtarea mea de m-a învinovăţit.
– Desigur, cum poate suferi aghiuţă să vadă că ai pus ceva de-o parte? Te sileşte să-ţi cauţi dreptatea, ca să alungi pe Hristos dinlăuntrul tău.
– Părinte, aş vrea şi eu câteodată să aflu înţelegere la alţii atunci când greşesc.
– Ce, vrei să-ţi dea dreptate? Să spunem că îţi dau dreptate. Prin asta câştigi sau te păgubeşti duhovniceşte?
– Mă păgubesc.
– Dacă ai avea un magazin, ai vrea să câştigi sau să pierzi?
– Să câştig.
– Aşadar, dacă în lucrurile materiale şi deşarte nu dorim să ne păgubim, cu cât mai mult în cele duhovniceşti trebuie să căutăm cum să procedăm ca să nu ne păgubim. Oamenii mireni caută câştig material şi nu-l lasă să se piardă. Oare este corect ca oamenii duhovniceşti să arunce câştigul duhovnicesc? Deşi mirenii cheltuiesc banii pe care îi au, risipesc cel puţin lucruri materiale, în timp ce noi risipim lucruri duhovniceşti, cereşti atunci când nu primim nedreptatea. Le mâncăm pe toate aici. De ce să schimbăm cele cereşti cu cele pământeşti? Apoi sărmanii mireni au şi neştiinţă duhovnicească, în timp ce noi avem cunoştinţă. Ne-am făcut monahi ca să câştigăm cele cereşti, dar am pornit pentru ceva şi mergem spre altceva. Pentru un mirean faptul de a fi executat sau bătut sau şi numai prigonit pe nedrept este un lucru foarte dureros. Noi însă trebuie să le căutăm pe acestea şi să le răbdăm pentru dragostea lui Hristos. Să urmărim necinstea, dispreţul, ocara, pentru că aduc câştig în sufletul nostru. Un familist, de pildă, are nevoi şi caută să i se facă dreptate atunci când îşi pierde numele bun sau falimentează, pentru că se gândeşte cum vor trăi mai apoi el şi sărmanii lui copii. De aceea mirenii au circumstanţe atenuante, în timp ce noi nu avem.
Când suntem nedreptăţiţi şi primim nedreptatea, atunci noi suntem de fapt primitorii facerii de bine. De pildă sunt clevetit că am făcut o oarecare crimă şi sunt închis în puşcărie pe nedrept? E bine. Am şi conştiinţa împăcată, deoarece nu am făcut eu crima, şi am şi răsplată cerească. Există o mai mare binefacere? Nu cârtesc, ci slavoslovesc pe Dumnezeu: „Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că nu am făcut eu crima? Dacă aş fi făcut-o, n-aş fi suferit mustrările conştiinţei”. Atunci puşcăria se face Rai. M-a lovit cineva pe nedrept? „Slavă, Ţie, Doamne! Poate mi se şterge vreun păcat, căci cândva am lovit şi eu pe cineva”. M-au ocărât pe nedrept? „Slavă Ţie, Doamne! O primesc pentru dragostea Ta, Care ai fost lovit şi ocărât pentru mine”.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
