Preot Ioan Bădiliță
Observați mișcarea: mâna dreaptă, unsă cruciform din pruncie cu marele Mir, pleacă de la frunte, coborând spre inimă, întinzând un arcuș nevăzut. Apoi, ca și cum ar ține un plectru, cele trei degete împreunate, trecând de la umărul drept spre cel stâng, execută o atingere delicată a arcușului strunit, dând glas unui simțământ adânc înrădăcinat în sufletul omului.
E un cântec de dragoste. O formă metaverbală prin care trupurile noastre Îi spun lui Dumnezeu: „Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată!”
Într-adevăr, unii dintre noi facem cruce doar la boală și examene. Alții, în grabă și rușinați. Dar gestul există. Troiță sau Biserică, omul încă mai scoate mâna din buzunar, sau mută sacoșele din dreapta în stânga, și-L salută pe Împăratul răstignit. Faptul că acest imbold nu poate fi niciodată reprimat… asta numesc eu minune.
