Cât ți-ar fi de sfânt postul dacă prețul ospățului tău l-ai trimite săracilor! Ai putea fi mai îngăduitor cu acel bogat, de la masa căruia strângea firimiturile săracul Lazăr dorind să se sature cu ele, dacă masa lui n-ar fi plătită cu sângele multor săraci, iar din paharele lui nu s-ar fi revărsat destulă cruzime asupra celor pe care-i atrăsese el în laț.
Vai, cât de mulți sunt aceia uciși numai pentru ca să vi se facă pe plac vouă, bogaților! Câte nenorociri aduce această lăcomie nesfârșită a voastră, cu câte mizerii sunt plătite destrăbălările voastre!
Unul se aruncă de pe culmile cele mai înalte, ca să lărgească jitnițele voastre supraîncărcate cu bucate. Altul e în stare să se cațere în vârful copacilor înalți ca să ajungă la câte un strugure pe care vi-l îmbie și din care să stoarcă vinurile cele mai bune pentru petreceri. Un altul s-ar scufunda chiar și în mare, temându-se să nu-ți lipsească peștele sau stridia de la masă și, în sfârșit, altul ar degera de frigul iernii căutând să-ți facă rost de iepuri sau străduindu-se să-ți prindă păsări în laț. Dacă ceva nu ți-a ieșit pe plac, ești în stare să-ți biciuiești sluga până la moarte poate pentru ca să fie stropite și cu sânge ospețele tale.
Tot bogat era și cel care a poruncit să i se aducă pe tipsie la masă capul unui sărman proroc și, pentru că n-a găsit să dea altă răsplată unei dansatoare, el a poruncit ca sărmanul Ioan să fie ucis. […]
Îngrijorările lacomului nu cunosc nici răgazul firii, nici odihna somnului, după cum nu-i în stare să guste nici tihna mâncării; nimic din toate acestea nu le cunoaște robia păcatului, pe câtă vreme, cum spune Scriptura, „dulce este somnul lucrătorului, fie că mănâncă mult, fie că mănâncă puțin; în schimb belșugul bogatului nu-i dă răgaz nici să doarmă. Mereu îl ațâță lăcomia, mereu îl hărțuiește dorința nestăvilită de a pune mâna pe bunuri străine; pizma îl chinuie; graba îl macină, tot timpul îl tulbură dorințe fără rost, dorul după belșug nu-i mai dă pace.
Sfâântul Ambrozie al Milanului, Scrieri I în PSB 52, EIBMBOR.
