Sfântul Inochentie Veniaminov
Duhul Sfânt este Dumnezeu, a treia Persoană a Sfintei Treimi, atotputernic ca și Tatăl și Fiul. Duhul Sfânt dă viață, însuflețește și întărește făpturile. El dă animalelor viață, oamenilor minte și creștinilor o viață mai înaltă, duhovnicească. El îl luminează pe om și-l ajută să intre în Împărăția Cerurilor. Duhul Sfânt se dă fiecăruia dintre noi, nu potrivit vredniciei faptelor noastre bune, ci în dar, potrivit milei lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră.
În continuare vom vedea ce dăruiește Duhul Sfânt omului:
- Când Duhul Sfânt Se sălășluiește înlăuntrul omului, îi dăruiește credință și luminare. Fără El nimeni nu poate avea credință adevărată și vie. Fără luminarea Lui, chiar și omul cel mai înțelept și mai cult este în întregime orb cu privire la lucrările lui Dumnezeu și la zidirea Sa. Dimpotrivă, Duhul Sfânt poate îl poate lumina lăuntric și pe omul cel mai neînvățat și mai simplu, îi poate descoperi direct lucrările lui Dumnezeu și să-i dăruiască gustul dulce al Împărăției Sale. Omul care are înlăuntrul său pe Duhul Sfânt simte în sufletul său o lumină neobișnuită, care îi fusese cu totul necunoscută până atunci.
- Duhul Sfânt naște în inima omului adevărata dragoste. Dragostea adevărată este ca un foc curățitor, ca un izvor de căldură, care încălzește inima. Este o rădăcină care lăstărește în inimă toate faptele bune. Pentru omul care a fost însuflețit de adevărata dragoste, nimic nu este greu, înfricoșător sau cu neputință. Pentru el nici o lege nu este grea, nici o poruncă nu este cu neputință de împlinit. Toate îi sunt ușoare. Credința și dragostea, pe care Duhul Sfânt le dăruiește omului, sunt arme atât de mari și puternice în mâinile sale, încât, dacă le are, ușor, cu lesnire, cu bucurie și cu seninătate poate merge pe calea pe care a mers Hristos.
- Duhul Sfânt îi mai dă omului putere pentru a putea sta împotriva ispitelor lumii. Desigur, folosește bunurile pământești, însă ca un călător, fără ca inima sa să i se lipească de ele. Dimpotrivă, omul care nu are înlăuntrul său pe Duhul Sfânt, oricât de învățat și de inteligent ar fi, rămâne totdeauna rob lumii.
- Duhul Sfânt dăruiește omului și înțelepciune. Aceasta o vedem, prin excelență, la Sfinții Apostoli care, înainte de a primi Duhul Sfânt, erau niște oameni necărturari și simpli, însă după aceea nimeni nu putea sta împotriva înțelepciunii și puterii cuvântului lor. Duhul Sfânt dăruiește înțelepciune nu numai în cuvintele omului, ci și în faptele lui. Așa, de pildă, cel care are înlăuntrul său pe Duhul, totdeauna va afla vreme și mod de a se îngriji de mântuirea sa, chiar și în mijlocul zgomotului lumii.
- Duhul Sfânt dăruiește adevărata bucurie, fericire a inimii și neclintita pace. Omul care nu are înlăuntrul său Duhul Sfânt, niciodată nu se poate bucura cu adevărat, nu poate fi mulțumit cum se cuvine și nu poate simți pacea care îndulcește sufletul. Este adevărat că uneori se bucură, însă bucuria sa este de o clipă și nu curată. Uneori se desfătează, însă desfătările lui sunt goale, lipsite de sens, după care este stăpânit de o întristare și mai mare. Uneori este liniștit, însă liniștea sa nu este pacea duhovnicească, ci este o letargie a sufletului. Și, vai celui care nu se străduiește și nu vrea să se trezească din această letargie!
- Duhul Sfânt dăruiește și adevărata smerenie. Omul, chiar și cel mai cunoscător, nu se poate cunoaște pe sine așa cum se cuvine, dacă nu are înlăuntrul său pe Duhul Sfânt. Pentru că, fără ajutorul dumnezeiesc, nu poate vedea adevărata stare a sufletului său. Dacă este cinstit și face vreo faptă bună semenilor săi, crede că este drept și, în comparație cu ceilalți, desăvârșit; că nu mai are trebuință de nimic altceva.
Când Duhul Sfânt Se sălășluiește înlăuntrul nostru, ne descoperă toată sărăcia și neputința noastră lăuntrică. Și printre virtuțile noastre, ne pune înainte toate păcatele noastre, trândăvia, nepăsarea noastră pentru mântuirea celorlalți, interesul nostru chiar și acolo unde părem mărinimoși, grosolana noastră iubire de sine acolo unde niciodată nu bănuiam că există. Pe scurt, Duhul Sfânt ni le arată pe toate, așa cum sunt ele în realitate. Și atunci începem să dobândim adevărata smerenie. Atunci începem să ne pierdem încrederea în propriile noastre puteri și virtuți. Atunci începem să ne considerăm pe noi înșine mai răi decât ceilalți oameni. Și astfel, smeriți înaintea lui Iisus Hristos, începem să ne pocăim cu sinceritate și să nădăjduim numai în El.
- Duhul Sfânt ne învață adevărata rugăciune. Nimeni nu poate să facă rugăciune cu adevărat plăcută lui Dumnezeu înainte de a primi Duhul Sfânt. Pentru că, dacă începe să se roage fără să aibă înlăuntrul său pe Duhul Sfânt, va vedea că mintea sa nu se va putea aduna. Mai mult, nu cunoaște așa cum se cuvine, nici pe sine, nici nevoile sale, nici ce să ceară, nici cum să ceară de la Dumnezeu. Nu știe cum trebuie nici ce este Dumnezeu. Însă cel care are înlăuntrul său pe Duhul Sfânt, Îl cunoaște pe Dumnezeu, vede că El este Părintele său și știe cum să se apropie de El, cum să se roage Lui și ce să-I ceară. Gândurile sale în rugăciune sunt în bună rânduială, curate, ațintite numai la Domnul. Un astfel de om le poate izbuti pe toate, prin rugăciune, chiar să mute și munții.
Iată așadar ce dăruiește Duhul Sfânt celui care Îl primește. Vedeți că fără ajutorul și împreună-lucrarea Duhului Sfânt este cu neputință nu numai să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar nici un pas să facem pe calea ce duce înspre ea. De aceea este absolut necesar să dorim și să căutăm Duhul Sfânt; este absolut necesar să-L dobândim și să-L avem întotdeauna înlăuntrul nostru, așa cum L-au avut Sfinții Apostoli.
