Suferinţele lumii sunt fără sfârşit. Se vede peste tot o descompunere generală, şi familii, şi mici şi mari. În fiecare zi inima mea se face tocătură. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de nelinişte, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, unii divorţează, alţii sunt falimentari, alţii bolnavi, alţii accidentaţi, alţii cu psiho‑medicamente, iar alţii cu droguri. Mai mult sau mai puţin, cu toţii, sărmanii, au câte o durere. Mai ales acum, nu au unde munci. Datorii de aici, suferinţe de dincolo; îi urmăresc băncile, îi scot din case, o mulţime de necazuri. Şi acestea nu ţin o zi sau două.
Iar din pricina acestei situaţii chiar şi copiii cei sănătoşi ai acestor familii se îmbolnăvesc. Multe familii de acestea, dacă ar avea lipsa de grijă a monahilor, ar petrece cel mai bun Paşte!
Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare şi se intereseză de ceilalţi, iar nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovniceşti… De multe ori, atunci când rostesc rugăciunea: Doamne Iisuse…, văd copilaşi mici, sărmanii, cum trec pe dinaintea mea mâhniţi şi se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune pentru că au probleme, greutăţi în familie şi cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeaşi „frecvenţă” şi astfel comunicăm.
Extras din Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
