În perioada precreștină (Legea mozaică) stăpânea concepția că Sfânt este numai Unul, Dumnezeu. În primii ani ai Creștinismului, Sfântul Apostol Pavel îi numește sfinți pe toți creștinii botezați, care trăiesc potrivit cu Evanghelia, care se nevoiesc pentru mântuirea sufletului lor și care urmăresc să cucerească Împărăția lui Dumnezeu (Rm. 1, 7; I Corinteni 1, 1-2; Evrei 6, 10).
În secolul al IV-lea titlul de „Sfânt” începe să fie atribuit numai câtorva aleși, „prieteni ai lui Dumnezeu”, care se deosebesc prin mucenicia lor, prin viața lor și prin minunile lor. Sfântul Antonie cel Mare accentuează: „Sfânt este acela care este curat de răutate și păcate”.
Prima dintre toți care a primit titlul de „Preasfântă”, a fost Fecioara Maria. Au urmat Apostolii Domnului. Îngerii, precum și multe din persoanele drepte ale Vechiului Testament nu ar fi putut să nu ia acest titlu. Firește Sfânt nu ar fi putut să nu fie numit și Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul. Încet a început să se formeze o ierarhizare în clasificarea Sfinților.
Cete de Sfinți sunt următoarele:
– Drepții. Sunt toți drepții care au trăit înainte de Hristos, având credință în Unul Dumnezeu, și au nădăjduit sau proorocit venirea lui Mesia – Hristos.
– Apostolii și Părinții apostolici. Titlul acesta l-au primit Ucenicii Domnului și ucenicii lor.
– Mucenicii. Sunt numiți astfel toți cei care, pentru credința lor, au mărturisit, au fost chinuiți și au fost omorâți, mai ales în primele prigoane mari. Mucenicii sunt nenumărați: bărbați, femei, tineri, bătrâni și copii, și firește nu toți sunt cunoscuți.
– Marii Mucenici. Cei dintre Mucenici care au suferit chinuri mari și au fost omorâți într-un chip înfricoșător, barbar, au primit de la Biserică acest titlu.
– Sfințiții Mucenici. Sunt numiți cei care dintre Mucenici erau sfințiți.
– Cuvioșii Mucenici. Monahii, asceții și pustnicii care au murit mucenicește au primit acest nume.
– Noii Mucenici. Așa se numesc Sfinții care au murit mucenicește în vremurile mai noi.
– Mărturisitorii. Se numesc Sfinții care au fost prigoniți și chinuiți, care au mărturisit credința lor, dar în cele din urmă nu au fost omorâți.
– Cuvioșii. Sunt Sfinții (pustnici, asceți etc.) care au părăsit lumea și s-au încredințat cu totul lui Dumnezeu, pe Care l-au adorat cu credință și răbdare, prin pustietăți și locuri lipsite de mângâiere, în toată viața lor, iar în cele din urmă „au adormit în pace”.
– Cuvioasele Mucenițe Fecioare. Astfel sunt numite monahiile care au mărturisit credința și au fost omorâte cu moarte mucenicească.
– Cei întocmai cu Apostolii. Toți cei care au făcut lucrare misionară asemenea celei a Apostolilor au fost numiți astfel.
– Părinții Bisericii. Monahii, clericii și mai ales episcopii care s-au distins pentru lucrarea lor, pe bună dreptate dețin acest titlu.
– Apologeții. Toți cei care s-au angajat să apere Creștinismul înaintea filozofilor, stăpânitorilor, regilor și împăraților, verbal sau în scris, prin scrisori sau cu cuvântul, au fost numiți Apologeți ai Credinței noastre.
– Teologii. Numai trei dețin acest titlu. Ioan Teologul, Grigorie Teologul și Simeon Noul Teolog. Aceștia au teologhisit nu numai prin scrierile lor, ci și prin pilda vieții lor.
Din Cartea: „Sfinții ocrotitori să ne păzească”.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
