Ce minunat e să fii preot!

Preot Ioan Istrati

Azi în zori am fost să spovedesc și să împărtășesc o bătrânică. Am luat și o sacoșă cu ulei, făină, pesmet, pateuri și dulciuri. Poarta era larg deschisă. Pe geam văd pe bătrânică plângând amarnic în genunchi în fața Icoanei Maicii Domnului. 

Plângea și spunea: Maică, alege-mă și pe mine. Ia-mă și pe mine la tine în brațe. 

Mi-au dat lacrimile. Am bătut mai  tare că băbuța e surdă și nu vede. S-a ridicat iute.

– Părinte, toată noaptea v-am așteptat să veniți cu Dumnezeu. Nu mai pot. 

Bătrânica are diabet și nu are cine să-i facă insulina în burtă. O fată miloasă din vecini o ajută mereu. 

I-am zis:

– Mămăiță, îi păcat să îți ceri moartea. Dumnezeu știe El când să ne ia. 

Da’ mamaia zice:

– Ştiu, părinte, dar nu mai pot. Asta de aici îi moartea și acolo e dulcea îmbrățișare cu Doamne Doamne. 

O îmbrățișez. Îi dau Dumnezeiasca Împărtășanie. 

La plecare îi zic: vezi pe masă că ai niște daruri de la un păcătos. 

Bătrânica pipăie sticlele de ulei și exclamă Slavă lui Dumnezeu cu fața plină de lacrimi. 

– Părinte, dimineață am vrut să aprind candela, dar nu mai era decât o geană de ulei. Voiam să fac o salată de roșii. Da’ am zis: ia tu, Măicuță, la candelă și salata mai poate aștepta. Și acuma ați venit cu sticle întregi. 

Mi-am adus aminte de Ilie, de văduva din Sarepta, de uleiul care nu se mai termină niciodată, căci e izvorul de îndurări (milă-eleon) al Mântuitorului nostru. 

Ce minunat e să fii preot!

Previous Post

De ce îngăduie Dumnezeu diavolului să ne ispitească?

Next Post

Pr. Varnava Iankos – Cum devenim izvor de inspirație pentru ceilalți

Related Posts
Total
0
Share