Aproape mijloc de septembrie. Doar câteva zile și, după „legea” îndătinată de atâta vreme, clopoțelul va suna din nou, amintindu-ne tuturor de cele dintâi zile de școală. E toamnă. Iar timpul ruginiu nu se vede numai în natură și-n termometre, ci… și-n calendar. Căci, prima mare sărbătoare de la începutul anului bisericesc (1 septembrie) și cea mai mare sărbătoare a toamnei vine să ne amintească de cea prin care a început istoria mântuirii noastre. Praznicul Nașterii Maicii Domnului de pe 8 septembrie, cunoscut în rândul credincioșilor și ca Sfânta Mărie Mică sau Sântămărie este, cu adevărat, momentul-cheie al lucrării de răscumpărare a neamului omenesc, după cum auzim că se cântă în toate Bisericile noastre la slujba Vecerniei din ajunul praznicului: „Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca uşă cea feciorească merge înainte, întrucât Hristos va intra în lume”.
Cu siguranță, mulți dintre noi avem în familiile noastre cel puțin o cunoștință care poartă numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, de aceea, am considerat că este potrivit ca, înaintea acestui mare praznic, să aducem în atenția dumneavoastră […] câteva considerații de ordin istoric și etimologic, legate de originea și semnificația numelui „Maria”. Într-un mod detaliat de această dată, spre deosebire de materialele anterioare, în cadrul cărora am tratat acest aspect sub o formă rezumativă. Spre buna-cunoștință a dumneavoastră și spre împărtășirea acestor idei cu toți cei dragi și apropiați.
Maica Domnului, copilul dobândit prin răbdare și rugăciune
Astfel, se cuvine să știm înainte de toate că, desi Sfânta Scriptură nu ne oferă detalii legate despre Nașterea Maicii lui Dumnezeu, evenimentul este relatat doar de Tradiția Bisericii, fiind consemnat în cărțile de cult și în unele scrieri, precum Protoevanghelia lui Iacov, din secolul al II-lea. Conform acestora, părinţii Maicii Domnului, Drepţii Ioachim şi Ana, erau sterpi şi înaintaţi în vârstă, dar își doreau un copil. Pentru că nu primiseră acest mare dar din partea lui Dumnezeu, ceilalți oameni din comunitate îi considerau blestemați, iar într-o zi, din această pricină, Dreptului Ioachim i-a fost refuzată jertfa adusă la Templu. De aceea el a zis către soţia sa, Ana: „Mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu să ne dăruiască un copil”. După rugăciunile lor curate și înlăcrimate, Sfântul Arhanghel Gavriil s-a arătat, pe rând, fiecăruia dintre ei, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Și așa a fost. La vremea cuvenită, Sfânta Ana a născut-o pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu și începătoarea mântuirii noastre. Un copil dorit, cerut de la Dumnezeu şi dobândit prin răbdare, statornicie și rugăciune neîncetată.
Ce să reținem despre numele MARIA?
Revenind la subiectul materialului nostru, este important să reținem faptul că, din punct de vedere etimologic, numele de „Maria” (în greacă „Mariam” și în ebraică „Miryam”) este un nume feminin foarte vechi, întâlnit pentru prima dată în cartea „Ieșirea” din cadrul Vechiului Testament. Acesta era purtat de prorocița Mariam, sora lui Moise și a lui Aaron (Ieșire XV 20-21), născută în vremea exilului evreilor din Egipt, fapt care întârește părerea unor lingviști potrivit căreia numele ar fi de origine egipteană. În limba ebraică, numele „Maria” înseamnă „cea iubită” sau „cea îndrăgită”. Pe lângă Maica Domnului, calendarul creştin-ortodox mai pomenește mulți alţi Sfinţi şi Sfinte – peste 30 la număr – care poartă acest cinstit nume.
Numele Fecioarei Maria ascunde și o semnificație mult mai profundă, în legătură cu sfânta Sa chemare – aceea de a fi mama care a născut cu trupul pe Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul nostru și al întregii lumi. Sfinții Părinți avansează în acest sens ideea că, la originea numelui poate fi o rădăcină egipteană, probabil „Mry”, care înseamnă „cea aleasă”. Plecând de la această idee, Sfântul Antim Ivireanul, autorul, teologul, mitropolitul român de origine georgiană, a dat o explicaţie interesantă numelui „Maria”, spunând că acesta este un soi de proorocie care vestește faptul că Maica Domnului va naște o Persoană a Sfintei Treimi, pe Fiul Domnului: „Ma – ri – am, după a mea proastă socoteală, înţelegem cum că cuprinde în sine trei lucruri: una pentru că, fiind numele acesta de trei (silaves), adecă de trei înjugări, să înţelege cum au născut o faţă a Sfintei Troiţe, pre Fiiul şi cuvântul lui Dumnezeu”.
Există și o altă perspectivă, însă, pusă pe seama Fericitului Ieronim, ocrotitorul bibliotecarilor și primul care a tradus Sfânta Scriptură în limba latină, conform căreia numele „Maria” ar însemna „picătură de apă din mare” sau „steaua mării”. Unii lingviști spun, însă, că aceasta nu este decât o eroare de traducere. De fapt, înțelesul acesta apare pentru prima dată în tradiția manuscrisă a traducerii în latină a „Onomasticonului” alcătuit de Eusebiu din Cezareea, exeget și istoric al creștinismului, o lucrare care cuprinde numele de locuri menționate de Sfânta Scriptură, indexate în ordine alfabetică și cu o mica descriere în dreptul fiecăruia. Practic, în momentul în care Fericitul Ieronim a tradus Onomasticonului în limba latină, el a preluat interpretarea dată de Eusebiu grecescului „Mariam” (Μαριάμ), format de la cuvintele „mar”, un ebraic rar folosit pentru „picătură” și „yam”, „mare” (picătură de mare). Astfel, Fericitul Ieronim, în timpul redactării, n-a făcut decât să traducă în latină cei doi termeni prin „stilla maris”, care înseamnă „picătură de mare”. La un moment dat, însă, probabil un copist a transcris greșit, scriind „stella maris”, adică „steaua mării”, greșeală care s-a răspândit rapid și a ajuns să fie integrată în tradiția și folclorul multor popoare creștine.
Unii teologi afirmă că expresia aceasta „steaua mării” a fost scrisă chiar de către Fericitul Ieronim, care a dorit să pună accent pe valoarea metaforică a cuvintelor și a înțeles prin această constucție că Maica Domnului este „steaua călăuzitoare” pe drumul către Hristos, care ne ajută pe toți să ajungem la liman atunci când pe marea vieții ne tulbură felurite ispite. Că a fost greșeală de redactare sau nuanță interpretativă, nu știm. Ce știm cu certitudine, în schimb, este că deși înțelesul de „stea a mării” a fost folosit cel încă de demult, din perioada medievală timpurie, el a rezistat în vocabularul popular, fiind transmis prin viu-grai și integrat în diferite cântări și poezii creștine, cum este exemplul bine-cunoscutei pricesne „Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale” care se cântă de obicei la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august: „Călători pe-o mare, veşnic tulburată, noi ne-am pus în tine şi nădejdea toată. / Tu eşti steaua mării şi ajuţi s-o treacă; dintre câţi te roagă, nimeni nu se-neacă.”
Astăzi, peste 2, 6 milioane de români îşi serbează onomastica în ziua de 8 septembrie. Dintre aceștia, 1.991.249 sunt femei (Maria, Mara, Mariana, Maricica, Marinela, Mioara), iar 660.017 sunt bărbaţi (Marian, Marin, Marinache, Marius, Marinică).
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
