Preot Visarion Alexa
Există în societate fapte legale, dar imorale, și fapte ilegale și imorale. Omul poate înfăptui lucruri imorale, dar care nu produc prejudicii comunității. Acestea se întâmplă în spațiul personal și formează lupta personală, nefiind de judecat, pentru că ele îl privesc doar pe omul respectiv, fără a afecta viața celor din jur. Aparțin exclusiv vieții sale și relației lui cu Dumnezeu.
Este însă normal să judeci lucrurile ilegale. Când vezi un lucru ilegal, care perturbă existența întregii comunități, ești obligat să iei atitudine și să lupți în vreun fel. A rămâne indiferent, înseamnă a fi complice, a greși profund; și în fața comunității din care faci parte, și în fața lui Dumnezeu.
Nu intrați în sufletele oamenilor!
Europenii au învățat lucrul acesta, sunt foarte discreți și foarte gentili unii față de alții. Nu îi interesează nimic din ce aparține bârfelor, spre deosebire de noi, românii, care intrăm cu bocancii peste oameni și peste viețile lor personale.
Mi-ar plăcea tare mult să devenim nobili sufletește, să se cunoască noblețea unui creștin. Mântuitorul așa era în toate interacțiunile Lui cu cei din jur. Nimeni nu se simțea rău lângă El, nimeni nu se simțea inferior. Era un om foarte bun, simplu, dar foarte atent la ceilalți, la nevoile lor.
Avem un sistem de evaluare personal, care arată așa: la critică, leu, la autocritică, mielușel. Și acest sistem de evaluare duce la dezordine totală…și interioară, și exterioară.
Un om care practică lucrul acesta nu va putea să se liniștească sufletește, nu va putea ajunge la un echilibru interior, nu va avea pace, bucurie și odihnă. Va fi un om chinuit de propriul său sistem de evaluare. Nu știm noi în ce măsură își trăiește omul zbaterea și tensiunea sa interioară, cauzată de faptele sale. Nu putem intra în sufletul lui, să vedem cum poartă lupta cu el înaintea lui Dumnezeu.
Nu te apuca să faci ordine în viața unui om, fie doar și printr-o simplă remarcă.
Când vedeți lucruri imorale, care-l privesc doar pe omul respectiv, priviți la voi înșivă, la neputințele voastre.
Rugăciunea este de mare folos. Doar rugându-te cu seriozitate și cu sinceritate, zilnic, vei putea să privești spre tine, spre barbariile săvârșite în ziua respectivă, căci ele vor umple mintea ta și îți vor poticni rugăciunea, forțându-te, într-un fel, să declari război păcatelor tale. E foarte important să începem să civilizăm sufletul nostru, să poată începe să rodească semințele sădite în el, să devină pământ fertil.
Eu cred că, mai ales noi, preoții, când nu mai avem ce împărtăși oamenilor, când nu mai avem noi înșine o relație sănătoasă cu Dumnezeu, începem să ne legăm de oameni; de aspectul lor exterior, de machiaj, de ruj, de păr, de unghii. Eu cred că astfel de atitudine îndepărtează omul de Biserică. Mă uit la Împărăteasa Irina, pictată pe pereții bisericii. Elegantă, frumoasă, îngrijită. Ce e rău? Ce e ilegal?
Cred că toate lucrurile acestea țin de un basic, de un minim de evoluție și civilizare, necesare oricărui om. Pare că suntem sălbatici, că ne-am trezit între oameni și, pentru că ne lipsește civilizarea lăuntrică, nu știm să reacționăm altfel decât prin violență verbală (cel puțin).
Nu știm să comunicăm, să înțelegem, să acceptăm, să ne resemnăm.
Înainte de a vorbi despre cunoașterea lui Dumnezeu, cred că trebuie să ne străduim să punem la punct acest basic uman. Îmi amintesc o discuție între o maică stareță și un om aflat în căutare de Dumnezeu:
“- Ce să fac, maică, să-L cunosc pe Dumnezeu?
– Fiule, înainte de toate, lasă curat în urma ta, când mergi la toaletă…”
