Luminița Aldea
Din când în când vizitez pe o tanti din sat cu care mă împac bine și care acum e bolnavă. Uneori îmi propun să o încurajez, să caut cuvinte potrivite, pe care să i le spun, dar tot ce îmi propun eu e fără rost. Se duce de râpă tot ce mi-am propus de cum intru în căsuța ei mică, căci ea nu are nevoie de sprijinul meu sufletesc. E mai puternică decât mine. Curajoasă, luptătoare, fără niciun pic de teamă. Rar am auzit-o de când este bolnavă spunând doar: O să fie cum o vrea Dumnezeu! dar nu cu resemnare, frică, ci cu curaj. E felul acela de a-ți pune soarta în mâna lui Dumnezeu și să Îi spui: Îți dau Ție, Doamne, viața mea! Fă ce vrei cu ea!
Cu rușine trebuie să recunosc că m-am dus la ea uneori și, în loc să o ascult pe ea plângându-se, am plâns eu de ale mele și ea m-a ascultat.
Azi m-am dus la ea după ce de dimineață am tehnoredactat vreo 7 ore la carte și mi-au înțepenit picioarele. M-am gândit că un drum pe jos e cel mai bun lucru să mi le dezmorțesc. De cum am intrat pe ușă am privit-o uimită cât de iute aleargă prin casă. Nici nu am apucat să mă așez că a și început: Vrei să mănânci?! Vrei cafea!?
Am explicat că am mâncat acasă și cafea nu vreau că mă doare inima. S-a supărat că am mâncat acasă și a fugit și mi-a pus ceva pe masă. A spus că trebuie să gust… Am gustat…
Nu știu dacă vi s-a întâmplat să intrați într-o căsuță modestă și să vă simțiți ca într-un palat, dar mie mi se întâmplă asta când merg în casa modestă a lui tanti. Așa cum mi se întâmplă să ocolesc unele case mari, luxoase pentru că nu mă simt bine. Sunt multe lucruri în ele și puțin suflet. Eu de mult timp nu mai percep bogăția din lucruri, ci din inimă și cântărind sufletul.
Am gustat un pic din ceea ce mi-a pus tanti pe masă.
– Să-ți povestesc visul meu, a șoptit tanti și eu am simțit ceva straniu în vocea ei. I-am privit ochii. Aveau o lucire pe care altădată nu i-am perceput-o. Avea în ei un amestec de curaj, lacrimă, frică, înfiorare.
– Ce vis? am întrebat gândindu-mă la boala ei, a cărui nume nici ea, nici eu nu îl pomenim niciodată.
– Am visat o femeie toată în straie albe, lungi. A venit la mine și m-a prins de mână. Uite aici! îmi arată femeia mâna și indică un loc deasupra palmei drepte și mie nu îmi scapă că tanti atinge acel loc cu sfială de parcă ar mai simți încă atingerea doamnei din vis. După ce m-a prins de mână mi-a spus cu voce caldă și incredibil de blândă: Eu te-am ajutat cât am putut… Să văd tu ce vei face pentru mine… M-am trezit. Pe mână simțeam căldură în locul unde m-a atins. Am dus repede mână cealaltă la acel loc. Îl simțeam fierbinte. Încă era prezentă atingerea doamnei din vis. Îmi venea să plâng. Ce înseamnă acest vis, Luminița!?
– Nu știu, am șoptit. Cum v-ați simțit în vis?
– Fericită. Împăcată. Avea vocea blândă și bună. Am simțit căldură. Pe mână am simțit atingerea și după ce m-am trezit…
…
Am plecat spre casă și nu știu de ce pe drum mi-a venit să plâng… Și de durere, și de fericire… Prin tanti mă reîntâlnesc din când în când cu o lume pe cale de dispariție…O lume a credinței dincolo de marginile credinței, în care Dumnezeu e aproape și îți pui soarta în mâna Lui… O lume în care împarți pâinea cu bucurie cu oricine îți intră în casă… O lume în care bogăția nu se măsoară în a avea, ci în a fi…
11.02.2020
