Preot Ioan Istrati
Ce minune de Părinte care ne naște din Sine în apele sfinte ale Mării Roșii de Sângele mântuitor.
Ce Tată scump care ne crește și ne educă în ascultare și smerenie.
Ce Om dumnezeiesc care ne dă averea Lui agonisită cu sudoare, bucurându-se ca un copil de bucuria noastră.
Ce Tată iubitor care Se întristează adânc când plecăm din lumină, dar iubește libertatea noastră de fii.
Ce izvor de iubire care ne așteaptă cu dor, suspinând privind în zare spre orizontul nicăierii.
Ce fântână de îndurări care plânge așteptându-ne la nesfârșit.
Ce lumină sfântă care de ridică și ne îmbrățișează și cade pe grumazul nostru murdar și ne sărută infinit.
Ce bucurie tainică, poruncind Îngerilor să pregătească Ospățul cel sfânt al Liturghiei Fiului Său pentru noi cei flămânzi.
Ce smerenie de Om, care cu inima zdrobită de plâns, Se bucură văzând pe Fiul întors dintre morți.
Ce adânc de bunătăți care se roagă de fiul cel mare să intre în lumină cea de sus.
Ce sfințenie, ce minune de Tată avem.
Să ne întoarcem la El până nu e prea târziu, până nu vine noaptea ființei peste noi.
Până nu ne ia moartea in brațele ei, să intrăm în brațele lui Dumnezeu.
