– Chiar şi singură smerenia este de ajuns. Adeseori unii mă întreabă: „De cât timp este nevoie ca să dobândească cineva Harul dumnezeiesc?”. Se poate ca unii să trăiască toată viaţa lor, chipurile, duhovniceşte, să facă asceză etc., dar să creadă că sunt ceva şi de aceea să nu primească Harul lui Dumnezeu. Iar alţii primesc Harul în scurt timp, fiindcă se smeresc.
Dacă omul se smereşte, se poate ca într-un minut să fie scăldat de Harul dumnezeiesc, să devină Înger şi să se afle în Rai. Dar dacă se mândreşte, poate deveni într-un minut demon şi să ajungă în iad. Adică omul, vrea, poate deveni miel, dar poate deveni şi capră. Sărmanele capre, chiar dacă vor, nu pot deveni miei, însă Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea din capră să se facă miel; e de ajuns doar să vrea. Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte numai în omul smerit şi blând. Doar acolo se odihneşte Duhul lui Dumnezeu. Ai văzut ce spune Proorocul Isaia? „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând?” (Isaia 66:2) Dumnezeu vrea să avem puţină smerenie, ca să ne înrudim cu El, iar apoi toate darurile Sale vin cu îmbelşugare unul după altul. Într-un oarecare fel Dumnezeu îi datorează omului smerit mult Har, pe care i-l dă în dar, fără ca el să-l ceară. Aceasta este lege duhovnicească. Nu spune Scriptura: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar ce lor smeriţi le dă Har?” (Iacov 4:6; I Petru 5:5; Pilde 3:34) Aşa le-a rânduit Dumnezeu. „Sunt smerit” înseamnă „Am Harul dumnezeiesc”.
Cel foarte smerit primeşte mult Har de la Dumnezeu, fiindcă este ca un burete care absoarbe Harul dumnezeiesc. Cel care se pleacă cu smerenie şi primeşte loviturile celorlalţi, scapă de propriile umflături, se înfrumuseţează duhovniceşte ca un Înger şi astfel poate să intre pe poarta cea strâmtă a Raiului. Nimeni nu urcă în Cer prin urcuşul lumesc, ci prin coborâşul duhovnicesc. Smerenia deschide porţile Cerului şi vine în om Harul lui Dumnezeu; pe când mândria le închide. Părintele Tihon spunea: „Un om smerit are mai mult Har decât mulţi oameni la un loc. În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvintează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile. Cel mai mare dintre toţi este acela care are mai multă smerenie!”.
Toate depind de cugetarea smerită. Când există în om cugetare smerită, atunci se întâlnesc în el în mod firesc pământul şi Cerul. Oamenii prin smerenie au găsit butonul; apasă pe el şi urcă la „al treilea Cer” (II Corinteni 12:2) cu ascensorul duhovnicesc al dragostei. Şi-i mai auzi pe unii spunând: „Şi de ce Dumnezeu vrea să ne smerim?”. Auzi vorbă! Dar dacă omul nu se smereşte, nu încape în Rai şi nici în această viaţă nu-şi găseşte odihnă. Ce a spus Hristos? „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29).
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și Virtuți, Ed. Evanghelismos, p. 167.
