Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată un călugăr bătrân, căruia i se dusese vestea pentru înțelepciunea sa. Într-o dimineață, a venit la el un tânăr și l-a întrebat:
– Sfinția Ta, am auzit că pentru a ne mântui trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârșit de-a lungul vieții. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
– Fiule, este de ajuns dacă te căiești o singură clipă, înaintea morții.
– Atât de puțin, părinte?
– Da, fiul meu!
– Dar, de unde să știu eu când se apropie ceasul acela?
– Moartea poate veni oricând, așa că așteapt-o pregătit, în orice moment să te poată găsi cu smerenie și căință în suflet.
Dumnezeu este bun și iertător. Cine regretă din suflet greșelile sale și caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viață frumoasă și de liniștea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viața veșnică.
„Neștiind locul și vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi oriunde și oricând.” (Fericitul Augustin)
Extras din Cele mai frumoase pilde şi povestiri creştin-ortodoxe -Leon Magdan, Editura Aramis – Patriarhia Română, 1998.
