Spunea un bătrân oarecare despre trei frați silitori, care s-au sfătuit împreună să-și aleagă fiecare dintr-înșii câte o faptă bună, pe care păzind-o să se mântuiască pentru dânsa. Deci cel dintâi și-a ales să fie împăciuitor, adică să se silească să împace pe cei ce îi va vedea că sunt învrăjbiți, după cuvântul Domnului ce este scris: Fericiți sunt făcătorii de pace. Cel de al doilea și-a ales să cerceteze bolnavii și să le slujească lor. Iar cel al treilea și-a ales fără-de-grija, adică viața liniștită și acesta a mers și s-a sălășluit în pustie.
Deci cel dintâi, care își alese să fie împăciuitor celor învrăjbiți, văzând că nu poate să-i împace pe toți și supărându-se de multa lor gâlceavă, s-a lăsat de acea slujba și, sculându-se a mers la fratele sau care își alesese să slujească bolnavilor. Și mergând la dansul, l-a găsit pe el împuținându-se, că s-a săturat a mai sluji bolnavilor, văzând că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie.
Și s-au sfătuit amândoi să meargă la fratele lor cel din pustie, care și-a ales fără-de-grija. Și așa, sculându-se, au plecat și au mers la dânsul și i-au spus amândoi întâmplările și supărările lor. Și l-au rugat să le spună și el lor ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie? Iar el, tăcând puțin, a mers la baltă și, luând apa cu un vas, a turnat și a umplut un pahar cu apă și l-a adus la dânșii și le-a zis lor: Căutați, fraților, și vedeți bine cum este aceasta apă. Și era apa tulbure, pentru că atunci o luase din baltă. Zis-au lui frații: Vedem, frate, că este tulbure. Și, punând-o să stea puțin, s-a așezat și s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci, luând-o așa limpede, iarăși le-a arătat-o lor, zicând: căutați acum, fraților și vedeți apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit. Iar ei, căutând, se minunau, că își vedeau într-însa, ca în oglindă, fețele lor. Apoi le-a zis: vedeți, fraților, și, înțelegând, să cunoașteți că precum ați văzut apa aceasta cum era întâi tulbure și întunecată, iar acum o vedeți limpede și luminată, așa este și cel ce trăiește în lume cu oamenii: de tulburarea gâlcevilor lumești este tulburat și întunecat și nu își vede păcatele și răutățile sale. Iar dacă se osebește pe sine și iese din gâlceavă, atunci i se limpezesc inima și mintea și toate simțirile lui. Astfel, își vede și își cunoaște păcatele și răutățile sale.
Sursa: Patericul egiptean.
