– Am observat că astăzi şi cei mici şi cei mari pe toate le justifică cu o gândire satanică. Diavolul pe toate li le explică în modul său personal şi astfel se află în afara realităţii. Îndreptăţirea este o tâlcuire satanică.
– Şi cum se face, Părinte, că unii la fiecare cuvânt află replică?
– O, este înfricoşător să discuţi cu un om care s-a obişnuit să se îndreptăţească! Este ca şi cum ai vorbi cu un îndrăcit. Cei care se îndreptăţesc – Dumnezeu să mă ierte – îl au de stareţ pe diavolul. Sunt nişte oameni chinuiţi. Nu au pace înlăuntrul lor. Iar din aceasta au făcut o ştiinţă. Adică precum un hoţ nu doarme toată noaptea şi se gândeşte cum poate reuşi să fure, tot astfel şi aceştia se gândesc mereu cum să-şi îndreptăţească o greşeală sau alta a lor. Sau precum cineva se gândeşte cum să afle ocazia de a face un bine sau cum să se smerească, aceştia, dimpotrivă, se gândesc cum să justifice pe cele ce nu se pot justifica. Se fac avocaţi! N-o poţi scoate la capăt cu unii ca aceştia. Este ca şi cum ai vorbi cu diavolul însuşi. Ce-am păţit cu unul! În timp ce îi spuneam: „Ceea ce faci nu este corect, la cealaltă trebuie să iei aminte, nu mergi bine. Trebuie să faci asta şi asta…”, acela pentru orice afla îndreptăţiri şi la sfârşit îmi spune: „Nu mi-ai spus ce să fac”. „Bre, omule, oare ce vorbim de atâtea ceasuri? Îţi spun greşelile tale, că nu mergi bine şi mereu te îndreptăţeşti. Trei ceasuri m-ai sufocat, m-ai topit! Cum nu ţi-am spus ce să faci?” Să-i spui pilde ca să-i dai să înţeleagă că nu este decât egoism satanic felul cum înfruntă lucrurile, că primeşte influenţe diavoleşti şi că, dacă nu se schimbă, se va pierde, iar el în cele din urmă să spună: „Nu mi-ai spus ce să fac!”. Cum să nu explodezi? Când cineva este nepăsător, le depăşeşte pe toate cu „nu-i nimic”. Dar dacă nu este nepăsător, se sufocă. Eu îi fericesc pe cei nepăsători.
– Părinte, cred că în niciun caz nu aţi vrea să fiţi nepăsător.
– Măi copile, cel puţin cel nepăsător nu se consumă aşa, fără rost. Să suferi pentru un îndurerat, aceasta are sens. Dar ca să te topeşti cu acesta, să-i spui atâtea şi atâtea şi în cele din urmă să-ţi spună „Nu mi-ai spus ce să fac”, şi să justifice cele ce nu se pot justifica! În felul acesta din om se face diavol. Înfricoşător! Dacă s-ar gândi numai la osteneala pe care o faci – ca să nu mai vorbim de durere – ca să-l ajuţi, s-ar schimba puţin. Deşi te vede că suferi, te osteneşti, te chinuieşti, nu ia în seamă nimic.
– Părinte, atunci când cineva se îndreptăţeşte pentru o neorânduială pe care a făcut-o şi-i spui: „Aceasta este îndreptăţire”, dar acela continuă să se îndreptăţească, încercând să demonstreze că aceea nu este îndreptăţire, oare este cu putinţă ca unul ca acesta să se mai îndrepte?
– Cum să se îndrepte? Îşi dă seama că greşeşte, pentru că se chinuieşte, dar din egoism nu vrea să recunoască. Este foarte înfricoşător!
– Da, dar acela spune: „Nu mă ajuţi. Vreau să mă ajuţi. Nu m-ai chemat ca să discutăm? Pentru ce mă dispreţuieşti?”.
– Ei, aceasta tot de la egoism porneşte. Adică este ca şi cum ar spune: „Eu nu sunt vinovat, tu eşti vinovat că nu merg bine”. Acolo ajunge. Lasă-l! Nu trebuie să te preocupi de el, pentru că nu poate fi ajutat. Pentru un astfel de suflet duhovnicul sau stareţul nu are nicio răspundere. Acesta este egoism satanic, nu omenesc. Egoism omenesc are şi acela care nu se va smeri să spună „iartă-mă”, dar cel puţin nu va vorbi ca să se îndreptăţească. Cel care se îndreptăţeşte pe sine atunci când greşeşte îşi schimbă inima sa în refugiu diavolesc. Dacă nu-şi va zdrobi eul său, va continua să greşească mai mult şi se va zdrobi fără folos de însuşi egoismul său. Când cineva nu ştie ce mare rău este îndreptăţirea, are circumstanţe atenuante. Dar când ştie sau i-o spun alţii, atunci nu are circumstanţe atenuante.
Este trebuinţă de multă atenţie atunci când mergi ca să ajuţi pe cineva care a învăţat să se îndreptăţească, pentru că uneori se întâmplă următorul lucru: dacă se îndreptăţeşte înseamnă că are mult egoism, iar când îi vei spune că ceea ce a făcut nu este corect, va spune alte minciuni şi alte îndreptăţiri, până ce îţi va dovedi şi aceea şi cealaltă, ca să apară nevinovat. Dar în felul acesta tu, care ai mers să-i dovedeşti că greşeşte, te faci pricina să se facă mai egoist, mai mincinos. Din clipa în care vei vedea că îşi continuă îndreptăţirile, nu mai este nevoie să-i dovedeşti nimic. Fă numai rugăciune ca să-l lumineze Dumnezeu.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
