Într-o zi tatăl unei familii foarte bogate a luat pe fiul său într-o vizită de lucru pe plantațiile sale pentru a-i arăta cât de săraci sunt oamenii. Au petrecut câteva zile la o fermă la care trăia o familie foarte săracă.
După întoarcerea lor din călătoria de câteva zile, tatăl a întrebat pe fiul său: „Fiul meu, cum a fost călătoria?”. „Tată, a fost minunată!”. „Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii? a spus tatăl. „O, da”, a răspuns fiul. „Așadar, ce ai învățat de la această călătorie?” a întrebat tatăl.
Fiul a răspuns: „Am văzut că avem un câine, iar aceia patru. Avem o piscină care ajunge până la jumătatea grădinei, dar aceia au un pârâiaș ce nu se termină. Am pus felinare mici în grădina noastră pentru noapte, iar aceia au stelele cerului toată noaptea. Curtea noastră ajunge până la cea a vecinului, dar a lor ajunge până unde ajunge privirea, până la marginea orizontului. Noi avem o bucățică de pământ ca să trăim, iar aceia au livezi nesfârșite pe care ochiul nu le poate cuprinde. Noi avem slujitori care ne slujesc pe noi, dar aceia îi ajută pe alții. Noi cumpărăm tot ce mâncăm, în timp ce aceia se hrănesc din culturile lor. Am ridicat un zid, ca să ne protejăm averea și pe noi înșine, dar aceia au prieteni care îi apără”. Tatăl a rămas fără glas. „Tată, îți mulțumesc că mi-ai arătat cât de săraci suntem!”.
