Preot Visarion Alexa
Cred că ceea ce s-a întâmplat în timpul lui Irod se întâmplă, din păcate, în fiecare generație, în fiecare neam.
Uneori, din spaimă sau din neștiute pricini ale noastre sau ale situației, pruncii nu ajung să se nască și să trăiască, ci pierd viața în pântecele mamei lor, în timpul nașterii sau imediat după naștere și lucrul acesta este extrem de dureros, pentru că orice moarte de prunc nu rămâne fără urme cumplit de adânci în sufletul omului.
Sunt momente în care pruncii au diferite malformații, iar medicul recomandă, cu mai multă sau mai puțină empatie, avortul terapeutic dar, chiar și în acest caz, urmele durerii sufletești rămân adânc întipărite și doar o mamă și un tată știu cât de greu le este să gestioneze o astfel de situație.
În zilele noastre a face avort este un drept pe care lumea de astăzi îl cere și ONU a decretat acest drept ca fiind cel mai important drept al omului.
Să știți că eu personal nu-mi doresc să trăiesc într-o țară care te obligă să faci copii, sau care te obligă să nu divorțezi, sau care te obligă să trăiești după un anumit tipar moral, pentru că socotesc lucrul acesta ca fiind o dictatură. Dacă vrei să fii creștin și să-ți asumi toate aceste lucruri, ți le asumi de bunăvoie, nu pentru că o lege le impune.
Dacă ești creștin și ai ales să mergi pe Calea lui Iisus, o faci pentru că ai optat pentru lucrul acesta, nu pentru că există o lege care te forțează să o faci. Așadar, felul în care ne asumăm viețuirea creștină, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi, rămâne în libertatea noastră.
Liturghia de astăzi nu este pentru pruncii care au fost avortați, cu vrerea sau fără vrerea noastră, ci este pentru noi, cei care am trecut prin asemenea experiențe și care ne rugăm Domnului de iertare, pentru noi cei care am săvârșit aceste lucruri și ne rugăm Domnului să arate îngăduință și să nu-și întoarcă fața de la noi.
Este un lucru greu, complicat…cel mai greu lucru pentru un cuplu este să spovedească un avort, pentru că este foarte dificil să explice de ce s-a întâmplat acest lucru.
Este inutilă discuția dacă este motivat sau nemotivat acel avort, ci mai lesne și de folos este să plecăm genunchii înaintea lui Dumnezeu și să cerem iertare pentru cele săvârșite.
Există o concepție pe care părintele Cleopa a pus-o ca pe o frână, ca pe o pedagogie în viața oamenilor care veneau la el să spovedească avorturile, însă această idee nu are o acoperire teologică, Biserica nu și-a împropriat-o, socotind-o ca fiind doar o opinie personală a părintelui: “ Sufletele copiilor avortați ajung în iad și vor rămâne acolo alături de cele ale părinților lor, până la a doua venire a lui Hristos.”
Biserica spune că sufletele copiilor care au murit înainte de a se naște sau la scurt timp după ce s-au născut, nu se află în iad, ci se află în Lumina și în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că nu au avut păcate, nu au avut voința să hotărască dacă trăiesc sau nu, nu au avut voie proprie prin care să facă rău, ci sunt suflete pure care au o curăție angelică.
Îmi amintesc un cuvânt minunat rostit de un părinte tare drag mie, despre copiii care au murit încă din pântecele mamei lor:
“Părinte, acești copii trăiesc la picioarele Sfintei Treimi și se roagă pentru părinții, pentru frații și pentru rudele lor!”, iar această icoană are mai mult sens și este mai degrabă o expresie a Iubirii lui Dumnezeu față de ei.
Astăzi este ziua în care ne întâlnim cu toții, și cei din cer, și cei de pe pământ, și cei nenăscuți, și cei pe care doar îi purtăm în dorințele noastre (sunt mulți oameni care se iubesc și care își poartă pruncii în dorințele lor, așteptându-i să se nască, din binecuvântarea lui Dumnezeu).
Sfinții Prunci uciși de Irod, primii martiri creștini sunt ocrotitorii copiilor născuți și nenăscuți, cei care trăiesc și care nu mai trăiesc și sunt mijlocitori pentru noi, cei care am săvârșit acest act al avortului, cu sau fără voia noastră, din cunoscute sau necunoscute pricini.
Dumnezeu să ne ierte!
