– Gheronda, spuneţi-ne ceva înainte de a pleca[1]!
– Ce să vă spun? V-am spus atâtea…
– Spuneţi-ne ceva, ca să lucrăm până veţi veni din nou!
– Ei, de vreme ce insistaţi, vă spun… Una este virtutea: smerenia. Dar fiindcă nu înţelegeţi aceasta, hai să vă spun că este şi dragostea. Dar, oare, cel care are smerenie nu are şi dragoste?
– Gheronda, Sfântul Isaac Sirul spune: „Ceea ce este sarea pentru mâncare este smerenia pentru virtute”[2].
– Adică fără smerenie nu se pot mânca… virtuţile! Sfântul vrea să arate cât de necesară este smerenia pentru lucrarea virtuţilor.
– Gheronda, în alt loc Sfântul Isaac spune că smerenia vine atunci când omul dobândeşte virtuţi.
– Poate nu ai înţeles bine. Dacă omul nu are smerenie, nicio virtute nu se poate apropia de el[3].
– Adică cel care are smerenie are toate virtuţile?
– Desigur. Cel smerit are toate aromele duhovniceşti: simplitate, blândeţe, dragoste fără margini, bunătate, nerăutate, jertfă, ascultare şi celelalte. El are toată bogăţia duhovnicească tocmai pentru că are sărăcia duhovnicească[4]. Totodată este evlavios şi tăcut, şi de aceea se înrudeşte cu Cea plină de Har, cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, care avea multă smerenie. Deşi avea înlăuntrul ei întreg pe Dumnezeu întrupat, ea nu a vorbit deloc până ce a vorbit Hristos când a ajuns la vârsta de treizeci de ani. La salutul Îngerului, ea a răspuns: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”[5]. Nu a spus: „Eu voi deveni Maica Fiului lui Dumnezeu”.
Maica Domnului, pentru smerenia ei, este cinstită ca a doua în vrednicie după Sfânta Treime. „Bucură-te, ceea ce eşti dumnezeu după Dumnezeu, a doua după Sfânta Treime”[6], spune Sfântul Andrei Criteanul. Să fie roabă, dar să fie şi Mireasă a lui Dumnezeu! Să fie fecioară, dar să fie şi maică! Să fie făptură a lui Dumnezeu, dar să fie şi Maică a Făcătorului! Acestea sunt taine mari, mai presus de fire, care nu se pot explica, ci doar se trăiesc!
–Care Icoană a Maicii Domnului vă place mai mult?
– Mie îmi plac toate Icoanele Maicii Domnului. Doar numele dacă i-l văd scris undeva, îl sărut de multe ori cu evlavie, iar inima îmi tresaltă de bucurie. Este înfricoşător, când stai să te gândeşti! Era numai o fetiţă când a spus: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, că a căutat spre smerenia roabei Sale”[7]. În câteva cuvinte atât de multe înţelesuri! Primeşti mult ajutor, dacă te adânceşti în aceste cuvinte puţine, dar puter[1]nice. Dacă le cercetezi, vei iubi smerenia, iar dacă te smereşti, Îl vei vedea pe Dumnezeu sălăşluindu-se înlăuntrul tău şi făcând din inima ta Ieslea Betleemului.
[1] Această discuţie a avut loc la Sihăstria de la Suroti în februarie 1968 cu primele surori ale acestui aşezământ. Stareţul avea să plece a doua zi în Sfântul Munte, după ce stătuse la Sihăstrie două luni, pentru a pune temeliile vieţii duhovniceşti şi chinoviale.
[2] Vezi Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuvântul XXIX.
[3] În textul la care se referă monahia, Sfântul Isaac Sirul vorbeşte despre smerenie ca despre o stare desăvârşită, pe când Stareţul se referă la smerita-cugetare care este necesară în nevoinţa pentru cultivarea virtuţilor. („Smerenia este o putere tainică, pe care Sfinţii desăvârşiţi o primesc după săvârşirea întregii petreceri virtuoase”, Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuvântul XX).
[4] Vezi Matei 5, 3: „Fericiţi cei săraci cu duhul”.
[5] Luca 1, 38.
[6] Sfântul Andrei Criteanul, stihiră a gl. V (Theotokarion, editat pentru prima oară de Sfântul Nicodim Aghioritul).
[7] Luca 1, 46-48.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
