Ana era o fetiţă de 9 ani care trăia într-un sat. Fetiţa terminase clasa a IV-a şi aflase cu bucurie că a fost admisă în clasa a V-a la una dintre cele mai bune şcoli din oraşul învecinat. În prima zi de şcoală, Ana a mers în grabă spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la şcoală.
Când a ajuns, fetiţa a cerut câteva indicaţii altor elevi pentru a reuşi să ajungă în clasa sa. Pentru că Ana era îmbrăcată modest şi ştiind că este dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. În scurt timp, a venit şi profesorul şi le-a cerut tuturor să facă liniște, a prezentat-o elevilor pe Ana şi le-a spus că ea le va fi colegă de acum înainte. Ora a început şi profesorul le-a cerut elevilor să fie pregătiți pentru un test de câteva minute. El le-a cerut atunci copiilor să scrie care sunt cele şapte minuni ale lumii.
Toți au început să scrie repede. Ana însă scria mult mai încet decât colegii săi.
După ce copiii au predat foaia, mai puţin Ana, profesorul a venit lângă fetiţă să vadă dacă s-a întâmplat ceva. “Nu-ţi face griji, Ana. Scrie ce ştii, restul elevilor au terminat atât de repede pentru că au învăţat despre ele în urmă cu două zile.”
Atunci, Ana îi spune profesorului: “Mă gândeam că sunt atât de multe lucruri şi e greu să aleg doar şapte.” Apoi i-a înmânat foaia profesorului.
Profesorul a început să citească cu voce tare răspunsurile copiilor şi majoritatea erau corecte: Mare Zid Chinezesc, Coloseumul, Stonehedge, Marea Piramidă din Giza, Turnul din Pisa, Tajmahal, Grădinile suspendate din Babylon şi tot aşa.
Profesorul era fericit că elevii au ţinut minte tot ce i-a învăţat. Când a ajuns la răspunsurile Anei a început să citească: Cele şapte minuni sunt – să poţi să vezi, să poţi să auzi, să simţi, să râzi, să gândeşti, să fii bun, să iubeşti!
Profesorul a rămas uluit, iar toată clasa a amuţit. Astăzi, o fetiţă dintr-un mic sat uitat de lume le-a reamintit care sunt cele mai importante daruri pe care fiecare dintre noi le-a primit şi care sunt adevărate minuni.
