Lapovița care cădea era supărătoare. Crivățul puternic care sufla nu lăsa nimic în picioare. Frigul pătrunzător era de nesuferit.
Marcu s-a învelit într-o pătură și s-a ghemuit pe niște cartoane pe care le întinsese pe jos. Suspina din adânc. A băut o gură de apă din sticla ce-o avea. Toate arătau că noaptea care va urma avea să fie de coșmar. Se întreba în sinea sa dacă zorii zilei îl va apuca viu sau înghețat. Privea în dreapta și în stânga, poate ar fi zărit vreun trecător ca să vorbească puțin cu el, dar Centrul comercial de alături se golise. Atunci în mod inconștient a privit cerul și a șoptit: „De ce, Dumnezeul meu, am ajuns în această stare? De ce mă pedepsești atât de aspru?”. Privea ca și cum ar aștepta un răspuns, însă în zadar.
Ceasul de la Centrul comercial arăta 1:45 după miezul nopții. Apoi și-a îndreptat privirea vizavi la blocurile de locuințe. Toate luminile de la apartamente erau stinse. Numai luminile de la o cameră erau aprinse. „Vreun bolnav sau vreun copil mic îi ține treji”, se gândea el. Cel puțin le este cald și au pe cineva care să se îngrijească de ei. Deodată vede o rază de lumină albastră care cobora din cer și care a intrat în acel apartament prin ușa de la balcon. A tresărit! S-a speriat și a început să-și frece ochii gândind ca are halucinații.
„Măi-măi, ce mai poți pătimi din pricina unei beri!”, se gândea el. Se străduia să gândească altceva ca să scape de halucinații. Însă nu-și putea stăpâni ochii, care erau pironiți asupra acelei ciudate lumini albastre care se sfârșea în apartament. A început să se ciupească, să vadă dacă nu cumva doarmea. I se părea că vede un vis. A hotărât să se ridice și să umble puțin, crezând că astfel va scăpa de halucinații. „Să fi avut vreo plantă ciudată în el micul pe care l-am mâncat, de mi-a pricinuit o astfel de tulburare?”, se gândea el în timp ce făcea vreo doi-trei pași. „Oare nu cumva aceasta este ultima mea noapte și Dumnezeu mi-a dat acest semn?”.
A privit din nou spre apartament. Lumina devenise și mai puternică. „Poate este vorba despre un laser. Poate cel care locuiește în apartament creează tot acest spectacol și în timp ce lumina iese din apartament, eu să cred că vine din cer. Aceasta este. Cu frigul acesta se vede că m-am zăpăcit de tot”. Acestea le cugeta în sine Marcu, întorcându-se la locul său. „Degeaba m-am sculat”, a murmurat. S-a așezat din nou jos și s-a înfășurat cu păturile ce le avea. Și-a făcut inconștient semnul Crucii și și-a întors capul în cealaltă parte.
„Au mai rămas trei ore. Pune-ți în minte că faci plantonul al treilea în armată”, s-a mângâiat pe sine… „Ah, mamă, bine că nu mai trăiești, ca să vezi în ce hal a ajuns fiul tău. Desigur, dacă trăiai, cu siguranță toate ar fi fost diferite. Nu cred că aș fi ajuns cerșetor și fără adăpost. Mamă, multe greșeli am făcut în viața mea. Mi-am distrus-o. Pe toate le-am pierdut. Credeam că toată lumea se învârte în jurul meu. Nu țineam cont de nimic. Am vândut și casa părintească. Și acel teren mic pe care îl aveam amintire de la tatăl meu. Acela despre care spuneai că pe el a fost cândva o bisericuță a Maicii Domnului, pe care au ars-o comuniștii. Și pe acela l-am vândut, iar banii de pe el i-am cheltuit în distracțiile de noapte și la jocurile de cărți.
Nu am respectat nici făgăduința pe care ți-am făcut-o, încă copil fiind, cu puțină vreme după moartea tatălui meu, că voi rezidi casa Maicii Domnului și voi aprinde zilnic candela ei… Ah, mamă, dacă te-aș fi ascultat, aș fi făcut familie cu Hrisula, care mă iubea cu adevărat, dar eu am vrut o viață pe picior mare. Acum însă am ajuns un om de nimic. Și lucru ciudat este că Îl învinuiesc pe Dumnezeu. Adică pe Acela cu care mă luptasem, fiindcă Îl vedeam o piedică în calea vieții mele destrăbălate… Îți aduci aminte când îți spuneam cât de neghiob a fost fiul risipitor care, deși putea să trăiască o viață plăcută în casa părintească, a preferat și acela o viață pe picior mare?
Ei, mamă, mult mai neghiob decât acela este fiul tău. Am urmat pașii aceluia, iar acum mănânc rămășițele altora și cerșesc. Nici în sat nu îndrăznesc să merg, atât de netrebnic am ajuns”. Acestea le cugeta Marcu, încercând să facă față nopții înghețate.
Inconștient a aruncat din nou privirea spre blocul de locuințe. Lumina cerească albastră era acolo. „Atunci am văzut cum o rază de lumină vine spre mine. Toate în jurul meu s-au luminat și tot locul s-a umplut de căldură”. A simțit atunci o mână cum se atinge de el. S-a întors să vadă cine era, dar nu a văzut pe nimeni. Într-o clipeală de ochi cineva l-a ridicat pe mâini și așa cum era, plin de lumină, s-a aflat deodată pe balconul apartamentului luminat din blocul de vizavi.
Când a privit înăuntru, a văzut o fată care se ruga cu mâinile întinse în sus. O vedea atât de clar, de parcă și jaluzelele dispăruseră. Niște Îngeri stăteau alături de ea. Citea niște rugăciuni dintr-o carte. Chipul ei strălucea ca soarele. Apoi a pus cartea alături – Psaltirea era titlul ei – și a deschis un caiet din care a început să citească diferite nume. Iar Îngerul care stătea de-a dreapta ei le însemna. „Doamne, trimite căldura Ta și la săracul necunoscut care stă vizavi în frig. Mântuiește-l, Hristoase al meu! Cheamă-l iarăși lângă Tine și povățuiește-l la pocăință!”. Acestea le-a spus tânăra. Apoi îndată a început să-L implore pe Dumnezeu să facă să înceteze criza din țară, spunând: „Doamne, trimite-o pe Preasfânta Ta Maică și pe Sfinți să zdrobească egoismul nostru și să pună capăt apostaziei noastre. Trimite pe Îngerii Tăi să înmoaie sufletele și inimile noastre și să readucă dragostea și adevărata credință în poporul nostru. Fă ca patria noastră să fie inundată iarăși cu lumina cea neînserată a Învierii Tale, ca să-i alunge pe demonii care o defaimă și o umilesc. Doamne, vino degrabă și nu întârzia! Iată roaba Ta, Maria, este gata să se jertfească pentru Tine…”
Astfel de rugăciuni nu am auzit niciodată în viața mea. Lacrimile au început să-mi curgă pe obraji. Era atât de frumos acolo sus pe balcon și atât de cald! Nu știu cât am stat acolo. Știu numai că atunci când aceleași mâini, care în chip minunat m-au înălțat pe balcon, m-au coborât și m-au lăsat acolo unde fusesem, se luminase deja de ziuă. A fost cea mai dulce noapte din viața mea.
Ceasul de la Centrul comercial arăta ora 6:00 și mașinile de făcut curățenie începuseră lucrul. Lumina albastră dispăruse. Deși nu dormisem deloc, mă simțeam odihnit și puternic. Am alergat vizavi și m-am așezat într-un loc ferit de vânt. Voiam s-o întâlnesc pe acea tânără și să-i mulțumesc pentru darul pe care mi-l făcuse și pentru rugăciuni. În jur de ora 9:00 am văzut-o ieșind din bloc. Am alergat spre ea, iar aceea de îndată ce m-a văzut, și-a deschis geanta, crezând că o să-i cer ajutor.
– Nu! Nu, Maria! Nu vreau ajutor, ci vreau să-ți mulțumesc pentru marele dar pe care mi l-ai făcut și pentru rugăciunile tale.
– Dar de unde știi numele meu?, m-a întrebat aceea.
– Astă noapte ți-am auzit rugăciunile, am șoptit mecanic. Sunt cerșetorul fără adăpost pentru care L-ai rugat pe Dumnezeu să-l mântuiască și să-i dăruiască pocăință. Spune-mi, Maria, ce să fac?
– Am înțeles! Tu ești cel care-ți făceai semnul Crucii, a spus atunci fata. Te priveam printre jaluzelele de la ușa de la balcon. Voiam să te chem să vii să dormi împreună cu noi, însă nu știam cum ar fi reacționat părinții mei, pentru că era trecut de miezul nopții. Și fiindcă nu am putut să te ajut, am cerut s-o facă Hristos, ca să treci timpul nopții fără să îngheți. Hristos a făcut încă o minune. Așteaptă s-o sun pe mama ca să-ti pregătească un mic dejun, pentru că eu trebuie să plec, ca să nu întârzii la serviciu.
Înainte de a apuca să spun ceva, m-a și împins în ascensor. A ajuns, a sunat sus și după ce s-a deschis ușa, Maria i-a spus mamei sale:
– Dulcea mea mămică, poți să faci un ceai cald pentru domnul, pentru că eu trebuie să plec?
– Desigur, Maria, cu plăcere!, a spus aceea și mi-a făcut semn să intru în casă.
Mă simțeam foarte stingher. Nu știu de câtă vreme nu mai intrasem în vreo casă. Am privit în salon, unde era o icoana a Maicii Domnului, înaintea căreia ardea o candelă. Într-o cățuie mai ardea încă niște tămâie. Maria a plecat spunându-mi:
– Simte-te comod și nu te mâhni! Hristos te iubește.
După puțin a venit din camera alăturată tatăl Mariei, domnul Lambru, cum mi s-a recomandat. M-a salutat și s-a așezat lângă mine. Din fericire oamenii tămâiaseră, căci altfel nu ar fi putut suporta mirosul meu. Doamna Urania i-a șoptit ceva bărbatului ei, care a intrat în camera sa și s-a întors cu niște haine noi, proaspăt călcate.
– Marcu, copilul meu, cred că acestea îți vin. Dacă nu, voi merge imediat la Centrul comercial și-ți voi cumpăra o pereche de pantaloni și o cămașă. Canadiană și bluze am multe și sunt pe măsura ta. Urania a aprins deja boilerul ca să faci baie, până ce ea va pregăti ceva să mâncăm.
– Nu-i nevoie, domnule Lambru. Voi bea un ceai și voi pleca, am spus și mi-am plecat capul de rușine.
– Nu te rușina, copilul meu, căci noi, creștinii, suntem frați. Avem Același Tată și aceeași mamă, pe Maica Domnului.
În timp ce eram în baie, domnul Lambru, a alergat și a cumpărat vreo 2-3 perechi de pantaloni, lenjerie, o curea și un rucsac. Hainele lui mi se potriveau întocmai. De multe luni nu mă mai îmbrăcasem cu haine curate și călcate. De altfel nu cred că domnul Lambru era cu mult mai mare decât mine. Doamna Urania a mai adăugat în rucsac 2-3 bluze, o cutie de plastic cu dulciuri, destule șosete. M-a întrebat dacă port la încălțăminte numărul 43, iar după ce i-am răspuns afirmativ, mi-a adus o pereche de cizmulițe.
Am rămas vreo 2-3 ore cu ei și le-am istorisit cu amănunte cele pe care le trăisem în noaptea precedentă. Aceia își făceau adeseori semnul Crucii și mulțumeau lui Dumnezeu. După cum mi-a spus doamna Urania, Maria dorește să se asemene Sfintei Paraschevi. Să se învrednicească ca ea să dăruiască oamenilor lumina lui Hristos.
Plecând, domnul Lambru mi-a dat 300€ și mi-a propus să merg în Peloponez la o mănăstire de lângă Corint. Acolo se află un anume stareț.
– Spune-i că te-am trimis eu și cere-i să te primească să lucrezi în mănăstire, a adăugat el.
„Faptul că și-a revenit și că a intrat în rânduială este o minune. Dar cea mai mare minune este că încă mai există familii sfinte, familii creștine, familii ortodoxe”, după cum s-a destăinuit starețul lui Marcu. I-a cerut chiar să devină monah, ca să se învrednicească să retrăiască lumina necreată. Să retrăiască acea noapte dulce și caldă, care a alungat iarna cea grea și a topit gheața din inima sa. Să trăiască lumina lui Hristos pe care i-au oferit-o rugăciunile curate ale Mariei.
