Monahul Teoclit Dionisiatul
Să ne unim. Dar cum? Să se unească adevărul cu minciuna? Lumina cu întunericul? Credincioşii Bisericii cu cei care s-au lepădat de Biserică? Să ne unim, da, dar după ce ereticii vor părăsi ereziile lor. În problemele de credinţă nu încap sentimente omeneşti. Totdeauna Biserica lui Hristos „prin cuvintele gurii Sale a păzit căile aspre”. Nu există cale de mijloc. Ori credem ori nu credem. Ori catolicismul cel de zece secole a căzut în erezii, aşa că trebuie să le părăsească şi după aceea să vină către unirea dogmatică şi bisericească, ori nu conţine erezii, şi atunci Biserica noastră se află în rătăcire de zece secole. Şi nu numai de zece secole, ci este rătăcită din timpul Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi şi toate se duc de râpă. Şi prin urmare, trebuie să îndreptăm Sfintele Canoane, să completăm Simbolul Credinţei, să modificăm cărţile liturgice, să văruim pereţii care-i înfăţişează pe Sfinţii Părinţi şi să ardem icoanele lor, de vreme ce ne-au făcut să rătăcim atâtea secole…
Nu suntem mânaţi de ură nemărginită faţă de cei de altă credinţă. Nu suntem fanatici orbi.
Simţim nevoia, ca fii ai Bisericii Ortodoxe, să dăm „mărturia Mielului”. Biserica Ortodoxă a păstrat neschimbată credinţa, dogmele şi morala şi suntem datori să ştim asta. Noi aprindem lumina credinţei şi cei ce sunt în întuneric să se apropie. Vor explicaţii? Vor „cuvânt despre credinţa noastră”? Suntem gată să le dăm. Insă nu să încurcăm lucrurile. Nu să cădem şi noi în erezii. Nu să ne facem pricină ca ereticii să spună că ne îndoim de prea-luminoasa şi strălucitoarea noastră Ortodoxie. Cele pe care întru Duhul Sfânt le-am primit în Biserică, pe acelea le păzim ca pe ochii din cap. Nu cunoaştem alte lucruri, alte inovaţii omeneşti. Cunoaştem anatemele pe care Sfânta noastră Biserică le-a rânduit la Sinoadele Ecumenice pentru cei care ies din adevărul dogmatic şi nu îndrăznim să ne gândim la nicio modificare şi la niciun compromis.
Ortodoxia a fost discutată de-a lungul secolelor, dar nimic nu se jertfeşte de dragul oportunităţilor. Putem fi ameninţaţi cu dispariţia, dar asta e treaba lui Dumnezeu, nu a noastră. Nouă ni se impune să păzim credinţa noastră şi să ne pocăim când păcătuim. Şi să ne îngrijim omeneşte pentru noi şi pentru ceilalţi, până în punctul în care credinţa ortodoxă nu este atinsă. Dar când ecumenismul ne face asemenea ereticilor, atunci există tulburare şi pentru noi, şi pentru ei. Noi uităm că suntem ortodocşi iar aceştia se amăgesc singuri, că nu sunt eretici… Şi nu doar asta, dar ne şi… invită să intrăm în turma lor! Dacă cer dialog cu noi, este pentru că au descoperit fisuri în zidul nostru. Nu vor discuţie despre Ortodoxie. Ei le cunosc pe toate. Nici nu caută să ascultăm părerile lor. Ei ştiu că noi le cunoaştem.
